Vanghelie a arătat că licitaţia pentru privatizarea firmei va avea loc marţi, cu zece participanţi.
Potrivit lui Vanghelie, Splai SA, societate de stat, deţine 54.000 de metri pătraţi de teren la numerele 162 – 255 pe Splaiul Unirii, pentru care, însă, nu i-a fost eliberat titlul de proprietate de către Primăria Capitalei.
Potrivit preşedintelui PSD Bucureşti, terenul respectiv valorează circa 100 de milioane de euro.
Vanghelie a susţinut că, marţi, la licitaţie, nu se va privatiza, de fapt, societatea Splai, ci se va prelua un drept litigios asupra terenului în cauză, întrucât nu există un titlu de proprietate.
Vanghelie a arătat că, la licitaţia de marţi, Adriean Videanu va participa indirect, printr-o societate, pe care liderul PSD Bucureşti nu a dorit să o nominalizeze.
Societatea în spatele căreia se va afla Videanu va câştiga licitaţia, întrucât este singura care îşi va permite să liciteze cel mai mult, ştiind că pentru dreptul litigios respectiv se va judeca cu Primăria Capitalei, adică tot cu primarul Adriean Videanu, a spus Vanghelie.