Controverse după propunerea lui Streinu Cercel: Tăriceanu anunţă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului

Publicat: 20 04. 2020, 20:35
Actualizat: 26 05. 2020, 11:10

Dacă ai între 40 şi 65 de ani ai putea rămâne în izolare totală încă trei luni, iar bătrânii ar putea fi separaţi de familii tot pentru atât timp. Propunerea aparţine directorului Institutului Matei Balş, Streinu Cercel, şi se află în analiză. Măsura anunţată i-a revoltat pe unii politicieni. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu anunţă chiar o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Orban.  

Eu cred că este o măsură discriminatorie, umilitoare, care îi face pe cei de peste 65 de ani să simtă că nu au o judecată la fel de mătura cum poate are o persoană de 25 sau 30 de ani. Adică, cei de peste 65 de ani nu ar fi în stare să îşi ia măsurile de precauţie, de distanţare socială, de protecţie medicală şi sanitară. Dacă o astfel de măsură se introduce, cei care suntem azi în opoziţie nu vom avea niciun fel de reţinere, cu toată situaţia excepţională în care ne aflăm, să depunem o moţiune de cenzură”, a spus la România TV, Călin Popescu Tăriceanu.
 
Liderul ALDE spune că propunerea doctorului Cercel nu este decât planul PNL pentru a ţine bătrânii departe de secţiile de vot la alegerile viitoare.
 
 
„Toate măsuratorile indică în acest moment că PNL este într-o pierdere de viteză. Ei pierd zilnic votanţi din categoria persoanelor vârstnice care sunt nemulţumite de introducerea acestei măsuri şi vor să forţeze carantinarea lor, în aşa fel încât la viitoarele alegeri să nu poată participă la vot”, a mai declarat liderul ALDE.
 

Abonează-te la Mediafax pe Youtube: Poţi fi şi pozitiv, şi negativ la coronavirus. Explicaţiile unui virusolog român din Statele Unite