- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Convenţia Naţională a PDL, amânată pentru toamnă
Convenţia Naţională a PDL în care urmează să fie ales un nou preşedinte va avea loc în cea de-a doua parte a anului, cel mai probabil în luna septembrie, majoritatea liderilor partidului considerând că este nevoie de timp pentru a se lucra la modificarea Statutului.
Preşedintele PDL Emil Boc (Montaj foto)
Surse din conducerea PDL au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că, în şedinţa Biroului Permanent Naţional de luni, preşedintele PDL, Emil Boc, a admis faptul că modificările Statutului partidului nu se pot realiza până în martie-aprilie, când ar fi trebuit să aibă loc alegerile interne, în condiţiile în care la sfârşitul lunii ianuarie se va definitiva abia componenţa comisiei de organizare a Convenţiei.
Pe de altă parte, democrat-liberalii consideră că nu este o strategie bună ca alegerile din PDL să coincidă cu cele din PSD, întrucât se poate deturna atenţia de la tensiunile din tabăra social-democrată, ceea ce nu este în avantajul PDL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Cel mai probabil Convenţia va avea loc în cea de-a doua parte a anului, în septembrie", a declarat un vicepreşedinte PDL pentru MEDIAFAX, precizând că în perioada următoare va fi analizată oportunitatea organizării până la Convenţia Naţională a alegerilor din organizaţiile locale.
În cazul alegerilor de la nivel local, cele mai multe dintre organizaţiile judeţene ale PDL îşi vor păstra conducerile, potrivit surselor citate, filialele vizate de schimbare fiind cele cu rezultate slabe la cele patru tururi de alegeri din 2009 şi unde conducerea partidului a delegat mai mulţi coordonatori din rândul vicepreşedinţilor şi miniştrilor partidului.
Democrat-liberalii doresc, astfel, să întărească aceste organizaţii ale partidului, reformarea lor vizând alegerile care vor avea loc peste aproximativ doi ani.
Organizaţiile în care vor avea loc alegeri sunt, potrivit surselor citate, Giurgiu, Călăraşi, Hunedoara, Mehedinţi, Teleorman, Vaslui.
Alegeri vor mai avea loc anul acesta şi la Organizaţiile de Femei, Tineret şi Studenţi din cadrul Partidului Democrat Liberal.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO