- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.06.2012, 10:30)
- , Emma Toader ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CONVENŢIA NAŢIONALĂ A PDL: Vasile Blaga, ales PREŞEDINTE al partidului: Vă mulţumesc pentru încredere. Nu e timp de prea multe vorbe
Vasile Blaga a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PDL, delegaţii la Convenţia Naţională extraordinară a partidului exprimând 1.197 voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".
Urmărește
2051 afișări
Vasile Blaga (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)
Noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, le-a spus, sâmbătă, democrat-liberalilor, după ce a fost anunţată alegerea sa, că le mulţumeşte pentru încredere, adăugând că "nu este timp pentru prea multe vorbe".
"Vă mulţumesc pentru încredere. Vă spun drept: nu este timp de prea multe vorbe. Alături de echipa pe care o veţi vota intrăm într-o etapă nouă. Vom adăuga istoriei noastre tot ce este necesar pentru un PDL al anului 2012. Un PDL lider al dreptei româneşti, un PDL catalizator. Un partid care este capabil să anime şi să inspire forţele politice ale dreptei şi energia societăţii civile", le-a spus Blaga democrat-liberalilor reuniţi la Palatul Parlamentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
Blaga a mai spus că "PDL deschide porţile tuturor celor care cred în valorile dreptei, într-o Românie a meritului şi adevărului, într-o Românie europeană".
"Trăim într-o perioadă dificilă, o perioadă foarte gravă. Aşa cum aţi observat cu toţii, de două luni încoace de la instalarea guvernului Ponta, democraţia şi legalitatea sunt serios ameninţate de acţiunile Guvernului USL", a adăugat Blaga, care le-a propus delegaţilor adoptarea unei rezoluţii.
UPDATE 21: 20 - Blaga: Vreau un partid muncitor, disciplinat, ca să coagulăm dreapta până la alegeri împotriva USL
Noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a susţinut, sâmbătă, la încheierea lucrărilor Convenţiei extraordinare, că îşi doreşte un partid "muncitor" şi "disciplinat", care să reuşească până în toamna acestui an coagularea dreptei, pentru a se opune cu succes USL.
"PDL a ieşit astăzi din Convenţia naţională extraordinară cu un obiectiv extrem de clar, acela de a depune toate eforturile care depind de el pentru coagularea dreptei, care să se opună cu succes în toamnă USL. Ca preşedinte de partid îmi doresc un partid muncitor, disciplinat, condus de un Birou Permanent lucrativ, în care toţi colegii să ştie clar cu ce se ocupă, şi vor şti", a declarat Blaga.
El a menţionat că duminică va avea loc o şedinţă informală a noului Birou Permanent al partidului, la ora 15.00.
"Obiectivele Biroului sunt clar trasate atât prin moţiune, cât şi prin rezoluţie, va trebui să ne ocupăm de reorganizarea partidului, că avem destule organizaţii în care lucrurile nu au mers bine deloc în această perioadă, va trebui să reînnodăm dialogul cu societatea civilă, va trebuie să ne îmbunătăţim fundamental comunicarea, va trebui să aducem aproape de noi acel segment al societăţii civile care împărtăşeşte valorile de centru-dreapta şi de dreapta", a afirmat Vasile Blaga.
El a susţinut că în ceea ce priveşte alegerile parlamentare din această toamnă ţinta o va stabili conducerea partidului.
"Am condus campania (pentru alegerile locale - n.r.) doar în ultimele trei săptămâni şi jumătate şi nu aş mai vrea ca partidul să treacă printr-o asemenea situaţie. Am cerut ca simplu membru partidului să înceapă campania atunci când a trebuit, în octombrie. (...) Campania electorală pentru toamnă începe mâine la ora 15.00", a precizat Blaga, referindu-se la şedinţa informală a noului Birou Permanent.
Totodată, el a spus că PDL trebui să se opună "cu tărie" USL.
"Va trebui să ne opunem cu tărie USL, care nu are alt obiectiv de câteva luni decât acela de a acapara statul, de a-şi subjuga, de a săpa în fiecare zi la temelia statului de drept, de a ataca instituţiile care nu răspund comenzilor lor politice (...). Nu-i cerem domnului prim-ministru Ponta să procedeze altfel în cazul domniei sale decât a procedat în cazul domnului Mang. Pentru că poporul trebuie să înţeleagă, furtul este furt şi furtul intelectual este tot furt. Nu poţi să spui că dai înapoi ce ai furat şi scapi", a susţinut Blaga.
UPDATE 18:00 - CNC al PDL a ales vicepreşedinţii partidului – George Scripcaru, Mircea Hava, Sulfina Barbu, Gabriel Berca, Anca Boagiu, Cristian Boureanu, Costică Canacheu, Traian Igaş, Constantin Ostaficiuc, Andreea Paul, Radu F. Alexandru, Alin Tişe, Raluca Turcan, Sever Voinescu, Florin Popescu.
UPDATE 15:35 - Cezar Preda, Cristian Preda, Mihai Stănişoară şi Dorin Florea au fost aleşi, sâmbătă, în cele patru funcţii de prim-vicepreşedinţi PDL.
UPDATE 14:45 - Vasile Blaga a fost ales preşedinte al PDL.
UPDATE 14:30 - Delegaţii la Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL au început votul pentru alegerea celor patru prim-vicepreşedinţi ai partidului şi a secretarul general al partidului.
Noul preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a deschis lucrările CNC.
El le-a propus delegaţilor ca persoanele care candidează la funcţiile de prim-vicepreşedinte şi secretar general să nu mai ţină discursuri de prezentare. Participanţii la reuniune au aprobat propunerea lui Blaga.
Vasile Blaga a enumerat candidaţii şi apoi a anunţat că se trece la vot, exprimându-şi totodată speranţa ca lucrările să meargă mai repede.
Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte candidează Mihai Stănişoară, Cezar Preda, Dorin Florea, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu.
La funcţia de secretar general candidează Gheorghe Flutur.
UPDATE 14:24 Rezultatul votului din Convenţia extraordinară a PDL pentru alegerea preşedintelui partidului a fost anunţat oficial.
Vasile Blaga a primit cu ocazia anunţului oficial, de la fostul lider al partidului Emil Boc, un afiş înrămat al PDL.
Boc a dat mâna cu Vasile Blaga şi l-a felicitat pentru alegerea sa la şefia partidului şi i-a înmânat un afiş electoral al PDL inscripţionat: "Votează. PD-L Ţine cu tine".
Totodată, Daniel Buda a fost ales preşedintele Comisiei de etică, litigii şi integritate cu 788 de voturi "pentru", iar Gheorghe Albu a fost validat preşedinte al Comisiei de revizie şi control cu 1134 de voturi "pentru" şi 46 de voturi "împotrivă".
UPDATE 13:57 Elena Udrea s-a declarat surprinsă, sâmbătă, în pauza destinată votului la Convenţia Extraordinară a PDL, că în echipa lui Vasile Blaga sunt şi candidaţi care au fost perdanţi în alegerile locale.
UPDATE 13:20 Deputatul PDL Theodor Paleologu a declarat, sâmbătă, că, dacă ar fi prezentat o moţiune la Convenţia PDL, aceasta s-ar fi numit "Leonida la Termopile" şi le-a cerut democrat-liberalilor să nu-l voteze pentru vreo funcţie, arătând că el nu este un greu sau un brand al partidului.
Citeşte şi:
Udrea: Mă aşteptam ca în echipa lui Blaga să vină câştigătorii, nu cei care au pierdut lamentabil
UPDATE 13:03 Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la Convenţia extraordinară a partidului, că "Victor Ponta nu doar a plagiat, l-a plagiat şi în comportament pe Adrian Năstase, pentru că PSD nu are nicio limită, nici în ilegalitate, nici în imoralitate".
UPDATE 12:52 Delegaţii la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL au început să voteze preşedintele partidului, singurul candidat fiind Vasile Blaga.
Delegaţii votează pe buletine. Ei votează în ordine alfabetică, simultan pe toate judeţele.
La finalul votului, vor fi anunţate rezultatele şi vor ţine discursuri preşedintele ales şi Emil Boc, în calitate de fost preşedinte.
Acesta va marca momentul încheierii Convenţiei Naţionale şi începerea lucrărilor Consiliului Naţional de Conducere, sub coordonarea lui Vasile Blaga. CNC îi va alege pe ceilalţi membri ai conducerii PDL.
UPDATE 12:25 Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că democrat-liberalii îi cer demisia premierului Victor Ponta, invocând situaţia plagiatului care ar fi fost comis de acesta.
UPDATE 12:12 Europarlamentarul PDL Cristian Preda candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că PDL trebuie să opună USL o Uniune Democrat Liberală, din care să facă parte Mihai Răzvan Ungureanu, şi să se traducă într-o "federaţie a oamenilor liberi".
UPDATE 11:44 Democrat-liberalul Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, la Convenţia PDL, că reprezentanţii USL au început cu stângul şi "guvernează dându-şi cu stângul în dreptul" şi că USL "face restauranţie, loveşte în statul de drept şi se ocupă de răzbunări politice".
UPDATE 11:16 Boc: Au fost probleme de comunicare, dar în război prima grijă nu e să ai pantalonii călcaţi la dungă
Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a susţinut, sâmbătă, la momentul prezentării raportului ca lider al partidului, că PDL a avut probleme de comunicare cât a fost la guvernare, dar a susţinut că "prima grijă în război" nu a fost de a avea "pantalonii călcaţi la dungă".
Boc a reiterat că PDL a fost partidul care şi-a asumat trecerea României prin criza economică şi asigurarea stabilităţii financiare prin măsuri nepopulare.
Citeşte şi:
Boc: Au fost probleme de comunicare, dar în război prima grijă nu e să ai pantalonii călcaţi la dungă
"Nu înseamnă că tot ce am făcut a fost perfect şi fără greşeală, puteau fi făcute lucruri mai bune, se putea comunica mai bine (...), dar atunci când eşti pe frontul de război prima grijă nu este să ai pantalonii călcaţi la dungă sau să-ţi fie lustruiţi pantofii", a susţinut Boc.
"Actuala guvernare socialistă vorbeşte de stabilitatea economică a ţării, vă asigur că această stabilitate nu a adus-o nici domnul Ponta, nici domnul Antonescu, ea a fost adusă de PDL", a mai declarat fostul lider democrat-liberal.
Boc a mai susţinut că USL a dat dovada populismului prin faptul că s-a ajuns să voteze chiar reprezentanţii Uniunii împotriva propriei propuneri de revenire la pensiile şi salariile din 2010. "Ce au făcut de când au venit la guvernare? Niciuna dintre măsurile populiste pe care le-au propus nu le-au realizat", a spus Boc.
Totodată, el a afirmat că democrat-liberalii trebuie să fructifice faptul că şi-au asumat reponsabilitatea guvernării pe timp de criză şi implementarea unor măsuri care îşi vor face simţite efectele pe termen lung. "PDL trebuie să-şi menţină linia reformatoare (...), trebuie să-şi fructifice avantajele şi să rămână un partid reformator", şi-a încheiat fostul premier intervenţia din debutul Convenţiei extraordinare a PDL.
UPDATE 11:03 Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că în partid nu se va lucra "la grămadă, ca până acum", ci fiecare va trebui să răspundă pentru încrederea acordată de către democrat-liberali.
Blaga a spus că vrea să revitalizeze activitatea departamentelor partidului.
"Nu vom lucra la grămadă, ca până acum, fiecare va trebui să răspundă pentru încrederea pe care i-o acordaţi", le-a spus Blaga participanţilor la Convenţia Naţională a partidului.
El a menţionat că prima sarcină a unuia dintre cei patru prim-vicepreşedinţi care vor fi aleşi sâmbătă va fi constituirea ligii aleşilor locali ai PDL.
Vasile Blaga a avertizat că PDL îşi va apăra cu tărie aleşii locali "ameninţaţi de restauraţia socialistă".
Blaga a susţinut că se fac presiuni asupra aleşilor locali ai partidului pentru a sta deoparte la viitoarea campanie electorală. El a adăugat că aceştia "sunt bărbaţi care vor lupta pentru PDL, pentru că îl iubesc".
UPDATE 10: 50 Blaga: Mă angajez să fiu garantul demersului de unitate şi solidaritate în PDL
Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că se angajează să fie garantul demersului de unitate şi solidaritate în partid, care trebuie să fie puternic şi principalul catalizator al forţelor de dreapta şi centru-dreapta.
Blaga a spus, în discursul de prezentare a moţiunii cu care candidează, că are speranţă în viitorul PDL şi încredere în "societatea dreaptă" pe care democrat-liberalii o promit cetăţenilor.
"Nu sunt omul cuvintelor înflorite. Am să vă spun direct cum văd eu partidul şi viitorul său", a adăugat Blaga.
El a spus că este o mare onoare să candideze, dar şi o mare responsabilitate.
"Vreau un PDL unit, solidar, puternic, ataşat principiilor şi valorilor de centru-dreapta", a precizat Vasile Blaga, adăugând că proiectul politic al partidului se adresează tuturor acelora care împărtăşesc valorile dreptei.
Blaga a arătat că PDL trebuie să fie principalul catalizator al tuturor forţelor politice de dreapta şi centru-dreapta.
"În acest moment, este necesar ca PDL să se reorganize şi să-şi onoreze aşa cum se cuvine rolul de partid de opoziţie. Nu e un demers uşor", a mai spus Blaga.
El a menţionat că PDL are nevoie de unitate şi solidaritate.
"Mă angajez să fiu garantul acestui demers. Am dovedit că sunt un om al dialogului. Nu am fost şi nu sunt omul care să sape tranşee în partid. Şi atunci când nu mi-au convenit multe lucruri, am ales calea solidarităţii", a adăugat Vasile Blaga.
10: 18 Reuniunea a început cu imnul partidului, "Verde-nrourat", şi cu intonarea imnului de stat.
La tribună se află Emil Boc, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Mihai Stănişoară, Gheorghe Albu, Cristian Preda, Andreea Paul, Dorin Florea, Teodor Baconschi.
Potrivit lui Gheorghe Albu, preşedintele comisiei de organizare a Convenţiei, sunt prezenţi 1.214 delegaţi din 1.460.
În deschiderea lucrărilor preşedintele demisionar al PDL Emil Boc urmează să prezinte un raport de activitate.
După acest moment reprezentanţii PDL vor asculta mesajul video al preşedintelui PPE, Wilfried Martens, apoi Vasile Blaga, singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PDL, va prezenta moţiunea pentru şefia partidului, iar cinci susţinători ai acesteia vor avea discursuri.
Conform unor surse din partid, aceştia sunt Andreea Paul, Gheorghe Flutur, Cristian Preda, Dorin Florea şi Mihai Stănişoară.
Sunt prevăzute în continuare intervenţii din sală.
Apoi se va trece la vot pentru alegerea noului preşedinte al partidului, singurul candidat fiind Vasile Blaga. La finalul votului, vor fi anunţate rezultatele şi vor ţine discursuri preşedintele ales şi Emil Boc, în calitate de fost preşedinte.
Acesta va marca momentul încheierii Convenţiei Naţionale şi începerea lucrărilor Consiliului Naţional de Conducere, sub coordonarea lui Vasile Blaga. CNC îi va alege pe ceilalţi membri ai conducerii PDL.
Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte candidează Mihai Stănişoară, Cezar Preda, Dorin Florea, Cristian Preda, Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu.
La funcţia de secretar general candidează Gheorghe Flutur.
Aceştia îşi vor prezenta candidaturile, după care se va trece la vot.
Ulterior vor fi prezentate candidaturile pentru cele 15 posturi de vicepreşedinte şi pentru trezorier.
Pentru funcţia de trezorier candidează Ion Ivaşcu.
La funcţiile de vicepreşedinte şi-au depus candidaturile: Sulfina Barbu, Gabriel Berca, Anca Boagiu, Sebastian Bodu, Cristian Boureanu, William Brânză, Costică Canacheu, Edward Honorius Circa, Irinel Cristu, Constantin Dumitru, Eduard Finkelstein, Tinel Gheorghe, Mircea Hava, Traian Igaş, Petru Luhan, Mircea Marin, Jean Marian Marinescu, Iliuţă Mihaela, Constantin Ostaficiuc, Andreea Paul, Cristian Petrescu, Aurelian Florin Popescu, Cezar Preda, Silviu Prigoană, Radu F. Alexandru, George Scripcaru, Bucur Ştefan Stoica, Alin Tişe, Alin Silviu Trăşculescu, Raluca Turcan, Sever Cotoi Voinescu.
În final vor fi aleşi cei 14 secretari executivi şi cei trei secretari generali adjuncţi.
La funcţia de secretar executiv şi-au depus candidaturile: Vasile Borş, Constantin Cerbulescu, Gigi Christian Chiru, Edward Honorius Circa, Constantin Cristian Poteraş, Florin Dragoş David, Oliviu Dorin Gligor, Constantin Dumitru, Eduard Finkelstein, Cristian Daniel Florian, George Ionescu, Tinel Gheorghe, Gheorghe Groza, Mihai Dan Marian, Marian Zlotea, Jean Marian Marinescu, Marius Rogin, Iliuţă Mihaela, Mircea Marin, Petru Luhan, Augustin Alin Popoviciu, Ion Ruşet, Sebastian Bodu, Adrian Vasile Silaşi, Florin Simion, Theodor Paleologu, Silviu Alin Trăşculescu, Victor Tarhon, William Brânză.
Pentru posturile de secretar general adjunct candidează: Ioan Bălan, Bogdan Cantaragiu, Ion Dumitrel, Alin Augustin Popoviciu, Cristian Daniel Florian.
La final, Vasile Blaga va susţine o conferinţă de presă.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe