- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (10.06.2013, 21:39)
- Departamentul Politic
Corlăţean a exprimat la întâlnirea cu Westerwelle "aşteptarea legitimă" privind decizia pe Schengen
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a exprimat, luni, în întrevederea cu omologul german, Guido Westerwelle, "aşteptarea legitimă" ca o decizie pozitivă privind aderarea României la spaţiul Schengen să fie luată până la sfârşitul acestui an, potrivit unui comunicat MAE.
Urmărește
308 afișări
Titus Corlăţean (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Ministrul Corlăţean a participat, luni, la vizita oficială a premierului Victor Ponta în R.F. Germania, ocazie cu care şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere cu omologul german, Guido Westerwelle, fiind trecute în revistă teme de interes de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională, se arată în comunicatul MAE. "Cei doi miniştri au salutat stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale dintre România şi R. F. Germania, reliefat atât de contactele frecvente la nivel înalt din ultimii ani, cât şi de consolidarea poziţiei Germaniei, de prim partener comercial al României şi de investitor major", menţionează sursa citată.
"Ministrul Titus Corlăţean a prezentat evoluţiile interne legate de aderarea la spaţiul Schengen şi a exprimat aşteptarea legitimă ca o decizie pozitivă pe această temă să fie luată până la finele anului curent. În acest context, a subliniat că autorităţile române îşi îndeplinesc cu responsabilitate rolul care le revine la frontiera estică a UE, precum şi toate criteriile stabilite în acquis-ul Schengen, fapt confirmat şi de Comisia Europeană", se mai arată în comunicatul MAE.
Totodată, a fost evidenţiată contribuţia minorităţii germane din România şi a etnicilor germani emigraţi în Germania la dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări. În context, ministrul român de Externe l-a informat pe omologul german despre adoptarea în Parlamentul român a Legii privind despăgubirea persoanelor deportate sau persecutate odată cu instaurarea regimului comunist în România, de ale cărei prevederi vor beneficia germanii originari din România care trăiesc în Germania. "Decizia adoptată recent de Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti a fost salutată în termeni călduroşi de ministrul german", menţionează sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
De asemenea, a fost reafirmat interesul comun de a contribui la dezvoltarea în Vecinătatea Estică a UE a unui spaţiu stabil şi prosper, dar şi pentru susţinerea perspectivei europene a regiunii Balcanilor de Vest. Cei doi miniştri au abordat situaţia din Republica Moldova, exprimând sprijin pentru continuarea măsurilor de reformă internă şi a promovării obiectivelor europene ale noului executiv de la Chişinău. Ministrul Titus Corlăţean a subliniat importanţa acordării unei perspective europene clare Republicii Moldova, precum şi necesitatea unor progrese, în contextul Summit-ului de la Vilnius, în ceea ce priveşte Acordul de asociere, Acordul de liber schimb şi procesul de liberalizare a vizelor.
Potrivit sursei citate, o atenţie deosebită a fost acordată evoluţiilor din Orientul Mijlociu şi Apropiat, cei doi miniştri având un schimb de vederi în urma recentelor turnee pe care le-au efectuat în regiune. Ministrul român al afacerilor externe, care înainte de a sosi la Berlin a vizitat Egiptul şi Marocul, a subliniat disponibilitatea României de a contribui în continuare la procesul de democratizare, construcţie şi reconstrucţie instituţională din regiune.
"Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă amicală care a confirmat parcursul pozitiv al relaţiilor bilaterale", se mai arată în comunicatul MAE.
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe