- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (09.05.2014, 13:12)
- Catalina Mihai
Corlăţean, de Ziua Europei: Solidaritatea europeană este mai necesară ca oricând
Criza din regiune arată că solidaritatea europeană este mai necesară ca oricând, afirmă ministrul de Externe, Titus Corlăţean, în mesajul de Ziua Europei, subliniind că în viitor Uniunea Europeană trebuie să însemne mai multă solidaritate şi mai multă coeziune.
Urmărește
106 afișări
Corlăţean, de Ziua Europei: Solidaritatea europeană este mai necesară ca oricând (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Sărbătorim astăzi Ziua Europei, prilej de reafirmare a principiilor fundamentale, care stau la baza acestei construcţii: unitate şi solidaritate. În contextul evoluţiilor actuale din regiune, este datoria noastră a tuturor europenilor să conlucrăm permanent pentru a consolida rolul şi influenţa Uniunii Europene. Viziunea părinţilor fondatori, care s-a născut din dorinţa de a crea un spaţiu al păcii, stabilităţii şi dezvoltării economice al unei Europe Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, nu a încetat să îşi demonstreze viabilitatea. Să nu uităm că Europa Unită înseamnă spaţiul democraţiei, libertăţii şi al respectării drepturilor omului. Este un proiect la care au aspirat generaţii de români, convinşi, de-a lungul vremii, de identitatea lor europeană şi de apartenenţa spaţiului românesc la comunitatea europeană de valori", se arată în mesajul şefului diplomaţiei.
Titus Corlăţean precizează că evoluţiile din vecinătatea estică a UE şi a României "ne arată că solidaritatea europeană e mai necesară ca oricând". "Ce se întâmplă acum în Ucraina, cel mai mare vecin al nostru, ne demonstrează încă o dată, dacă mai era cazul, că ancorarea europeană fermă, clară şi fără echivoc, este calea pentru securitate, pace, prosperitate pentru toţi cetăţenii continentului nostru", afirmă ministrul de Externe.
După depăşirea unui "ciclu economic foarte dificil" pentru toţi europenii, "Europa are datoria, în acest moment, să adopte măsuri economice şi sociale care să ducă la relansarea investiţiilor, la creştere economică, la crearea de noi locuri de muncă în special pentru cei tineri", susţine Corlăţean, adăugând că Uniunea Europeană "trebuie să însemne, în anii care urmează, mai multă solidaritate şi mai multă coeziune".
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Şeful diplomaţiei are, la 9 mai, "un gând special" şi pentru Republica Moldova, "pentru fraţii noştri de peste Prut care au reuşit o adevărată performanţă pe drumul lor european", şi anume liberalizarea vizelor pe 28 aprilie.
"În cei şapte ani de la aderare, am devenit un partener credibil, prezent permanent în toate proiectele europene, cu beneficii vizibile pentru toţi românii, inclusiv pentru cei aflaţi în afara graniţelor. Principala motivaţie a României în drumul către Uniunea Europeană a fost conştiinţa apartenenţei la o comunitate a valorilor de care fusese separată prin hazardul istoriei pentru mai bine de jumătate de secol", se mai arată în mesajul ministrului de Externe.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe