Corlăţean: Votul din PE, jumătate de pas înainte, deciziile adevărate se iau la miniştrii de Interne

Preşedintele Comisie pentru Politică externă din Senat, Titus Corlăţean (PSD), a declarat, miercuri, că votul PE legat de aderarea României la Schengen "este o jumătate de pas înainte, care era nececesar, este important", el atenţionând că este vorba despre un de aviz consultativ.

Urmărește
2 afișări

Menţionând că a fost vorba despre un vot consistent în Parlamentul European în favoarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, Corlăţean a subliniat că "deciziile adevărate" se iau la nivelul miniştrilor de Interne din statele membre, unde România are în continuare o "problemă".

"Cert este că este nevoie de un efort constant, continuu, în special în acele capitale care au în contiuare reticenţe", a opinat senatorul PSD.

Pe de altă parte, preşedintele Comisie pentru politică externă din Senat a arătat că acesta a fost un vot politic care era de aşteptat. "Noi ştiam şi ştiam prin intermediul grupurilor europarlamentare, al colegilor noştri, ceea ce cu toţii am făcut - să ne implicăm - şi colegii euparlamentari au făcut o treabă bună", a menţionat acesta.

"Este o jumătate de pas înainte, care era nececesar, este important, dar mai avem în continuare de lucru", a conchis Titus Corlăţean.

Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi "pentru", 77 de voturi "împotrivă" şi 29 de abţineri.

Verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen şi de protecţie a datelor) este o precondiţie pentru ca, în urma consultării PE, Consiliul de Miniştri să decidă eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele membre.

Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marţi seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuţiilor a adresat anticipat "calde felicitări" României şi Bulgariei pentru reunşită. În cursul discuţiei au fost însă exprimate şi opinii contrare.

Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate - LIBE - a PE, este favorabil integrării celor două state. Ultimul cuvânt în privinţa aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.

Raportul va fi dezbătut joi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, miercuri, după audierea din Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, că cel mai probabil în luna septembrie se va stabili cu exactitate data aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Ministrul a precizat că îşi păstrează atitudinea optimistă şi că este convins că România va adera la Spaţiul Schengen în 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici