Prima pagină » Politic » Marcel Ciolacu: Vor să lase în paragină sute de lăcaşuri de cult prin tăierea cu 90% a investiţiilor

Marcel Ciolacu: Vor să lase în paragină sute de lăcaşuri de cult prin tăierea cu 90% a investiţiilor

Guvernul vrea să lase în paragină sute de lăcaşuri de cult, prin tăierea cu 90% a investiţiilor, acuză liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Nu vom permite lăsarea în paragină a patrimoniului naţional! Nu puteţi să distrugeţi credinţa, demnitatea şi tradiţiile acestui popor”.
Marcel Ciolacu: Vor să lase în paragină sute de lăcaşuri de cult prin tăierea cu 90% a investiţiilor

„Anul trecut nu ne-au lăsat nici măcar să luăm lumină în seara de Paşte! Ne-au interzis accesul în biserici. Ne-au pus credinţa la grea încercare, aruncând asupra românilor un potop de amenzi şi învrăjbind tinerii contra bătrânilor. Anul acesta continuă atacul la fibra noastră naţională. Vor să lase în paragină sute de lăcaşuri de cult, multe dintre ele aflate nu doar în patrimoniul naţional, dar şi în patrimoniul universal, prin tăierea cu 90% a investiţiilor în conservarea şi protejarea acestora”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu.

Liderul PSD afirmă că, după ce au alocat Educaţiei cel mai mic buget din ultimii 30 de ani şi au tăiat 11% de la Sănătate, guvernanţii „vor să distrugă şi tot ce are legătură cu credinţa acestui neam”.

„Nu vom permite lăsarea în paragină a patrimoniului naţional! Nu puteţi să distrugeţi credinţa, demnitatea şi tradiţiile acestui popor”, conchide Ciolacu.