Decizie definitivă a CCR, în privinţa legii bugetului. Curtea Constituţională îi dă dreptate Avocatului Poporului

Publicat: 24 06. 2021, 13:43
Actualizat: 24 06. 2021, 13:46

În bugetul pe anul în curs nu au fost prevăzute sume de bani pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.

Avocatul Poporului a atacat legea bugetului la CCR şi a avut câştig de cauză.

„În şedinţa din data de 24 iunie 2021, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului şi a constatat căsunt neconstituţionale dispoziţiile art.38 din Legea bugetului de stat pe anul 2021 nr.15/2021.Curtea a constatat că art.38 din Legea nr.15/2021 încalcă prevederile constituţionale ale art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii, prin raportare la art.65 alin.(1) şi (2) lit.b), art.76 alin.(2) şi art.138 alin.(2) din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut şi încălcarea art.1 alin.(3) din Constituţie privind statul de drept”, scrie în comunicatul de presă al CCR.

Dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt următoarele, potrivit comunicatului de presă.

„Până la data de 31 decembrie 2021, prin derogare de la prevederile art.20 din Legea nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, cu modificările şi completările ulterioare, finanţarea cheltuielilor instituţiei se asigură din veniturile proprii.”

Decizia CCR este definitivă.