Mihăilă, despre Voiculescu: „Dacă va hotărî să vină să ajute, nu am nimic împotrivă”

Publicat: 09 05. 2021, 12:45
Actualizat: 24 08. 2021, 08:34

Întrebată, duminică, la Prima Tv, dacă îl va numi pe Vlad Voiculescu în funcţia de consilier, ministrul Ioana Mihăilă a spus că decizia este la Voiculescu.

„Am pornit în munca asta cu Vlad Voiculescu pentru că am crezut în aceleaşi obiective. Am avut aceleaşi obiective legate de sistemul de sănătate, obiective care în continuare se suprapun. Dacă Vlad va hotărî să vină să ajute, nu am nimic împotrivă”, a spus Mihăilă.

Ministrul a precizat că după ce toată lumea „va respira” şi Vlad Voiculescu „se va linişti după această perioadă tumultoasă”, acesta va vedea şi contribuţia lui cu alţi ochi.

De altfel, ministrul Sănătăţii a recunoscut că încă discută cu Vlad Voiculescu, legătura dintre ei nefiind ruptă „care s-a rupt odată cu demiterea lui”.