Ţi-l prezint acum pe românul căruia Spania i-a dat viaţa peste cap. I-a făcut-o mai frumoasă. Dar, şi el a făcut-o mai bună pe a spaniolilor.
Aurel Truţă a plecat din Alba Iulia în Spania acum 20 de ani. N-avea niciun gând să intre în politică.
Dar, a primit o rugăminte. Popularii spanioli i-au propus să candideze în localitatea Páramo de Boedo. Semn că pentru el nu contează de unde vii, ci ce ştii să faci şi cum te prezinţi.
„Asta a fost o satisfacţie extraordinară pentru mine ca român, de 20 de ani aici. Atunci aveam 15 – 16 ani în Spania. Nu m-am gîndit niciodată să candidez pentru o funcţie publică, dar totuşi suntem apreciaţi. Dacă ne facem treaba bine, suntem apreciaţi”, a afirmat Aurel Truţă.
A candidat şi a câştigat. Deşi nu avea experienţă în administraţia spaniolă, românul s-a descurcat bine şi a respectat mereul principiul de a promite puţin şi de a face mult.
În 5 ani a schimbat reţeaua de alimentare cu apă, a înlocuit sistemul de iluminare publică, a ridicat un centru cultural şi a făcut un parc special pentru copii şi bunici.
Când a preluat mandatul, acum 5 ani, Paramo de Boedo avea 99 de locuitori, iar acum a ajuns la 126.
„Când începi un lucru trebuie să-l duci la bun sfârşit şi cred că ar trebui să se promită mai puţin şi să se respecte promisiunile. De exemplu, avem o localitate în care alimentarea cu apă era învechită. În primul rând am înlocuit alimentarea cu apă în localitatea respectivă.
La iluminarea publică am schimbat toate lămpile la led şi a fost o economie extraordinară. Putem să spunem că am trecut la un consum de 20% faţă de cât plăteam facturile înainte”, a precizat primarul din Paramo de Boedo.
Când preşedintele Iohannis a făcut o vizită oficială în Spania, regele a cerut să fie invitat la Casa Regală. După dineul oficial, Felipe al VI-lea l-a invitat la o discuţie.
„Şeful protocolului de la Casa Regală mi-a făcut o invitaţie pentru că regele ar vrea să bea cafeaua cu mine şi să mă cunoască personal. Deci a fost o satisfacţie extraordinară pentru mine şi spre surprinderea mea, regele este o persoană foarte populară şi foarte bine informată. Cînd m-am întâlnit cu el cunoştea absolut toate detaliile despre familie, despre localitatea în care locuiesc, despre timpul petrecut de mine în Spania. Era foarte bine informat. Asta m-a uimit foarte mult.
M-a felicitat şi mi-a spus că românii sunt de valoare pentru Spania, pentru economie, pentru dezvoltare, pentru că participăm foarte mult. Şi mi-a zis că este mândru să aibă un primar român în Spania”, a povestit românul.
Aurel e încântat de munca lui la primărie, chiar dacă nu primeşte salariu. Aşa e legea în Spania. În localităţile cu până la 2 mii de locuitori primarii nu sunt plătiţi. Doar cu puţine excepţii. Şi aceştia iau 800 de euro lunar.
Aurel Truţă trăieşte din banii pe care-i câştigă din munca în construcţii. Şi are parte de admiraţia vecinilor care-l consideră un bun gospodar. Cel mai gospodar, din moment ce l-au ales primar.
- Páramo de Boedo. Provincia Palencia – 5 consilieri locali, 126 de locuitori