„Organizaţia PSD Braşov s-a confruntat noaptea trecută cu un incident ce a avut loc în zona Pieţei Dacia din Municipiul Braşov. Mai exact, cortul amenajat pentru strângerea de semnături pentru susţinerea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale a fost tăiat cu un obiect contondent şi, după cum se observă şi din pozele ataşate, s-a încercat şi incendierea acestuia. Vom depune plângere penală la Poliţia Braşov şi solicităm ca cei care au atribuţii cu privire la paza şi protecţia arealelor din municipiu, respectiv Poliţia Locală, să ia măsurile necesare”, transmite PSD Braşov, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Filiala PSD Braşov solicită partidelor să respecte toţi candidaţii care au intrat în cursa pentru Cotroceni.
„E revoltător ca actele de vandalism, violenţă şi ură, să fie tolerate de autorităţile locale şi cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! În egală măsură cerem partidelor respectarea tuturor competitorilor politici aşa cum procedăm şi noi. Asemenea derapaje nu trebuie să mai aibă loc!”, mai transmite organizaţia.