Klaus Iohannis, reclamat la CNCD pentru instigare la ură. Ce riscă preşedintele
This browser does not support the video element.
După discursul de ieri, privind Autonomia Ţinutului Secuiesc, mai multe plângeri au ajuns la CNCD, pe numele preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba spune că dacă se dovedeşte că a instigat la ură, preşedintele riscă o amendă de până la 100.000 de lei. Pe numele preşedintelui s-a deschis un dosar şi urmează să fie trimisă o citaţie acestuia.
”Klaus Iohannis, isterizat şi nervos a avut o declaraţie nedemnă pentru un preşedinte, cu un mesaj tipic PRM-ist, violent şi periculos: Ungurii ne iau ardealul. Preşedintele trebuie să-şi ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a fost reacţia lui Kelemen Hunor, liderul UDMR.
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, un discurs despre proiectul de lege care prevede lărgirea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Acesta s-a adresat membrilor PSD în maghiară şi a sugerat că există o înţelegere între PSD şi UDMR pentru a preda Ardealul ungurilor.