Guşă a explicat, pentru MEDIAFAX, că, potrivit articolului 64 din Statutul PIN, la fiecare ciclu electoral, în ziua anunţării rezultatului definitiv al alegerilor, se convoacă Adunarea Generală Naţională pentru alegerea noii structuri de conducere naţională, care va avea loc în maxim 45 de zile.
„Asta presupune o demisie şi am decis ca această demisie să mi-o asum doar eu, delegând atribuţiile funcţiei de preşedinte vicepreşedintelui Lavinia Şandru şi secreterului general Valeriu Bordei”, a declarat deputatul PIN, menţionând că a convocat Adunarea Generală în data de 15 decembrie.
În acelaşi timp, el a susţinut că, din punct de vedere public, PIN-ul a înregistrat un succes, fiind filiale judeţene care au obţinut peste 5%, însă a recunoscut că PIN are nevoie de mai multe „resurse şi organizaţii”.
„În ceea ce priveşte candidatura mea pentru un nou mandat la conducerea PIN, este un lucru la care trebuie să reflectez. Pot să fac multe lucruri în partid, pot fi şi secretar general sau vicepreşedinte. În niciun caz nu voi părăsi partidul. Eu am fondat PIN-ul să-l bag în Parlament şi voi fi ultimul care pleacă din acest partid”, a conchis Cozmin Guşă.