Prima pagină » Politic » Cresc tensiunile regionale. Trupele americane au fost atacate pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu

Cresc tensiunile regionale. Trupele americane au fost atacate pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu

Cresc tensiunile regionale. Trupele americane au fost atacate pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu

În ultimele două săptămâni, preşedintele american Joe Biden a trimis două portavioane, alte nave de război şi aproximativ 2.000 de puşcaşi marini în Orientul Mijlociu. Odată cu aceste ajutoare, s-a înregistrat o creştere a atacurilor asupra bazelor americane, relatează Reuters.

O dronă a lovit trupele americane cantonate în Siria. Drone şi rachete au vizat baza aeriană Ain al-Asad, din Irak, unde de asemenea sunt localizaţi militari americani. O navă de război a marinei americane a interceptat rachete şi mai multe drone lansate de Houthi din Yemen, atunci când a intrat în zona lor de acţiune.

„Deşi nu am un răspuns pregătit pentru aceste atacuri, voi spune că vom lua toate măsurile necesare pentru a apăra trupele SUA şi ale coaliţiei împotriva oricărei ameninţări”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder.

Ryder a lăsat de înţeles că armata americană se va regrupa şi riposta. Conflictul Israel-Hamas a generat un val de violenţă şi ură în regiune faţă de Statele Unite şi aliaţii lor.