Crin Antonescu a sosit la sediul PSD

Liderul PNL, Crin Antonescu, a sosit, duminică seară, la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff, pentru a urmări rezultatele exit-poll-urilor împreună cu liderii PSD.

Urmărește
37 afișări
Imaginea articolului Crin Antonescu a sosit la sediul PSD

Crin Antonescu a sosit la sediul PSD (Imagine: Mediafax Foto)

Crin Antonescu a venit împreună cu soţia sa, europarlamentarul PNL Adina Vălean.

La sediul PSD au sosit mai mulţi lideri liberali, între care Varujan Vosganian, Dan Radu Ruşanu, Radu Stroe, care sunt îmbrăcaţi cu geci galbene cu însemnele PNL şi pe care scrie "Crin Antonescu preşedinte".

Antonescu a spus jurnaliştilor că vizita sa la PSD este un moment istoric. El a precizat însă că a mai fost o dată la sediul social-democraţilor, respectiv cu o zi înainte, sâmbătă.

"Nu sunt prima dată, am mai fost ieri (sâmbătă, n.r.). Nu devine obişnuinţă, dar ori de câte ori va fi nevoie, cum a fost acum, nu e nicio problemă. Venim şi noi aici, şi ei la noi", a spus Antonescu.

El a spus că va merge ulterior şi la sediul central al PNL, din Bulevardul Aviatorilor, precizând că este pregătit de victorie, de cinci ani.

Antonescu a mai spus că, în opinia sa, cele cinci camioane de şampanie pe care le-a promis Gigi Becali sunt de ajuns pentru a sărbători victoria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici