Crin Antonescu, întrebat dacă este pregătit să preia şefia Senatului: Da!
Antonescu a declarat că a avut loc deja şedinţa Biroului Permanent al Senatului şi urmează plenul, în cadrul căruia vor avea loc dezbateri şi se va vedea ce decizie va fi luată.
Întrebat dacă este pregătit să preia şefia Senatului, Crin Antonescu a declarat: „Da”.
Biroul permanent al Senatului a decis, marţi, convocarea unei sesiuni extraordinare a acestei camere la ora 17.00, pentru revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile Blaga, şi alegerea unei noi persoane.
Biroul permanent s-a întrunit în absenţa preşedintelui Senatului, Vasile Blaga.
Au fost prezenţi la şedinţă 7 din cei 11 membri ai Biroului şi, potrivit lui Ioan Chelaru (PSD), aceştia au votat în unanimitate convocarea sesiunii extraordinare.
Au fost prezenţi doar reprezentanţi ai USL şi liderul de grup de la UDMR.
Chelaru a mai spus că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a Senatului a fost deja trimisă la Monitorul Oficial, pentru publicare.
Totodată, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a susţinut că solicitarea de revocare a lui Blaga nu a intrat şi nu va intra în atenţia Comisiei juridice.