Crin Antonescu RENUNŢĂ la candidatura la prezidenţiale

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.

Urmărește
5963 afișări
Imaginea articolului Crin Antonescu RENUNŢĂ la candidatura la prezidenţiale

Crin Antonescu (Imagine: Lucian Radulescu/Mediafax Foto)

"Vreau să anunţ o decizie legată de candidatura la preşedinţia României:  ştiu, sau cel puţin consider, că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea. Spun acest lucru pentru că am forţa, personalitatea, conturul, experienţa politică necesară, ideile, vizunea, şi capacitatea de a lupta pentru ca la toamnă PSD să nu pună mâna pe preşedinţia României", a precizat Antonescu.

El a arătat că ştie, în acelaşi timp, foarte bine clasa politică românească, cunoaşte dreapta  românească şi pe toţi cei care revendică această titulatură, cunoaşte presa românească şi modul în care se produc şi se desfac pe piaţă opinii şi curente de opinie.

"Nu pot să nu ţin cont de toate aceste lucruri. Ştiu că oamenii politici adevăraţi sunt cei care schimbă sondajele,  nu sondajele schimbă oameni politici adevăraţi. (...) Am tot ce e necesar pentru aceast luptă, nu am timp să demontez fixaţii, să vindec resentimente, să lărgesc orizontul unor mărginiri", a adăugat Antonescu.

El a arătat că nu va candida la alegerile prezidenţiale pentru a favoriza desemnarea urgentă a unui candidat care să fie mai uşor accepat de forţele politice de dreapta sau chiar de presa de dreapta.

"Conştient că este întru totul urgent ca efortul de unificare a dreptei sa facă paşi cât mai concreţi înainte, că este absolut urgent ca un candidat al dreptei unite să fie desemnat, anunţ intenţia de a nu candida la Preşedinţia României şi de a favoriza în acest fel desemnarea grabnică, rapidă, până la sfârşitul acestei luni sau cel târziu până la 15 iulie a unui candidat care să fie acceptat mai uşor de tot ceea ce înseamnă forţă politică de drepta sau cel puţin cu această pretenţie, de tot ceea ce însemană presă de dreapta sau cel puţin cu această pretenţie, de toţi cei care vor să facă din România o ţară pentru poetoni şi nu pentru baroni", a spus Antonescu.

"Nimeni în PNL nu va pune vreodată problema schimbării acestui nume istoric. (...) Chiar dacă nu voi fi preşedinte, şi nu voi mai fi preşedinte, sunt aici, nu plec nicăieri şi garantez că numele şi identitatea PNL nu vor fi sub nicio formă şi sub niciun motiv schimbate", a precizat Antonescu.

El a arătat că, în acelai timp, proiectul pentru construirea unui mare partid de dreapta trebuie să continue şi a spus că va asigura, chiar dacă nu din poziţia de preşedinte, cu tot ce îi va sta în putinţă, acest demers în continuare.

"Azi nu mai există pericolul ca reziduurile clanului pesedist din interiorul PNL să poate deturna mersul PNL în direcţia corectă. Azi nu mai poate fi pusă la îndoială, şi Congresul va ratifica cu certitudine opţiunea noastră naturală, firească, pentru PPE. Azi demersurile pentru construirea unui mare partid de dreapta, în fine, în România sunt demarate", a subliniat Antonescu.

El a arătat că, din aceste considerente, pune capăt interimatului său la conducerea PNL, urmând ca membrii BPC să preia de luni atribuţiile preşedintelui.

"De aceea pun capăt chiar şi interimatului meu, iar luni îi voi ruga pe colegii mei din BPC să preia efectiv toate atribuţiile care trebuie exercitate în această lună care ne desparte de Congresul din 28-29 iunie", a adăugat Antonescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici