„Azi mi-am dat demisia din PNL, după 35 de ani. E straniu dar necesar. Azi mă simt ca în ianuarie 1990. Trebuie să apărăm ce avem mai de preţ, trebuie s-o luăm de la capăt. Am petrecut ani extraordinari, am trăit întâmplări, am cunoscut oameni. Am învăţat, am construit, am dus bătălii, am trăit nebănuite triumfuri şi dureroase înfrângeri. Am trăit şi am făcut istorie. Azi, PNL îmi dă ultima misiune”, a transmis Crin Antonescu pe reţelele de socializare.
El spune că pleacă cu „sufletul plin doar de cele bune: de recunoştinţă, de solidaritate, de speranţă. Rămas bun, PNL, rămas bun, cei mai frumoşi ani ai mei!”.
Duminică, candidatul Alianţei Electorale România Înainte, Crin Antonescu, îşi depune candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an.