Prima pagină » Politic » Mazăre: Pivniceru a avut o discuţie „în particular” cu Antonescu şi Ponta

Mazăre: Pivniceru a avut o discuţie „în particular” cu Antonescu şi Ponta

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a declarat luni că ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a avut o discuţie separată cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi cu premierul Victor Ponta, comentând că Laura Codruţa Kovesi "nu s-a născut şefă" la Parchetul General.
Mazăre: Pivniceru a avut o discuţie

Primarul a precizat că ministrul Justiţiei a avut o discuţie „în particular” cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta.

Mazăre a fost întrebat dacă a fost discutat subiectul delegării lui Kovesi la Bruxelles şi cum vede această decizie.

„Foarte bine, ducă-se, o iau şi cu mine în Madagascar numai să ne lase în pace. (…) Astea nu sunt nişte funcţii pe viaţă. Ce, s-a născut şefă, pe ea nici măcar nu o alegem. Hai să mai schimbăm şi alţii, alţii, că nu o fi singura procuroriţă, eu ştiu că e sluga lui Băsescu, dar să ne mai lase”, a comentat Mazăre.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a venit luni după-amiază la şedinţa USL, care a avut loc în cabinetul preşedintelui Senatului.

Pivniceru nu a dorit să facă declaraţii la sosire. După aproximativ 20 de minute, ea a plecat pe o ieşire unde nu se aflau ziarişti.