Cristian Preda:Paleologu a avut mai puţine voturi decât semnături pe moţiune-o lecţie şi pentru mine

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blogul său, că Theodor Paleologu a obţinut, în competiţia pentru şefia partidului, mai puţine voturi decât semnăturile de care a avut nevoie pentru a-şi depune moţiunea, ceea ce reprezintă o lecţie inclusiv pentru el.

Urmărește
7 afișări

"24 de voturi sunt mai puţine decât semnăturile de care a fost nevoie pentru lansarea moţiunii. Aşa s-a întâmplat şi la alegerile pentru Cotroceni: mulţi candidaţi au obţinut mai puţine voturi decât limita impusă pentru acceptarea unei candidaturi. În România, valoarea unei semnături e foarte relativă", scrie Preda pe blogul său, referindu-se la faptul că Theodor Paleologu a obţinut, sâmbătă seară, la alegerile pentru şefia partidului, 24 de voturi, în condiţiile în care pentru depunerea moţiunii au fost necesare 35 de semnături.

Cristian Preda precizează, însă, că cele 24 de voturi reprezintă cota angajamentului individual, în absenţa oricărui sprijin dat de "reţelele din partid".

"Ele au aceeaşi semnificaţie ca şi cele 3 voturi care au izolat în CNC grupul pe care l-am format împreună cu M. Macovei şi S. Voinescu. E o lecţie, inclusiv pentru mine", adaugă eurodeputatul.

Cristian Preda, care a anunţat înaintea Convenţiei Naţionale că îl va vota pe Paleologu, îi transmite felicitări învingătorului.

Emil Boc a obţinut 868 de voturi ale delegaţilor la Convenţia Naţională a PDL, Vasile Blaga a obţinut 499 de voturi, iar Theodor Paleologu - 24 de voturi. Astfel, Emil Boc a obţinut din primul tur un nou mandat de preşedinte al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici