Cristian Preda susţine că propunerile sale şi ale Monicăi Macovei la Statutul PDL au fost aprobate

Europarlamentarul Cristian Preda susţine că propunerile formulate de el împreună cu Monica Macovei, în urmă cu un an, de introducere a unor criterii de integritate în Statutul PDL au fost aprobate, duminică seară, în şedinţa de la partid, care a durat aproape patru ore.

Urmărește
3 afișări

"Comisia de statut a aprobat duminică seară, după o şedinţă de patru ore, majoritatea propunerilor de introducere a unor criterii de integritate, ca şi a unor sancţiuni severe pentru membrii PDL care încălcă legea sau etica publică. Ceea ce nu s-a putut anul trecut a fost posibil acum", scrie Preda pe blogul său.

El menţionează că rămâne de văzut care este poziţia BPN şi apoi, la finele săptămânii, a CNC. Eurodeputatul precizează, de altfel, că la şedinţa de luni a BPN participă, alături de Sever Voinescu, "pentru mai multe chestiuni legate de statut şi de viitoarea Convenţie naţională a PDL".

Cristian Preda precizează, în ceea ce priveşte Statutul, că este vorba despre propunerile făcute de el şi de Monica Macovei acum un an. Conform lui Preda, aceste propuneri au fost retransmise colegilor din PDL în urmă cu două săptămâni, acestea fiind acum asumate şi de Sever Voinescu.

De altfel, săptămâna trecută, conducerea PDL a discutat despre posibilitatea ca Sever Voinescu să preia funcţia de purtător de cuvânt al partidului. El a precizat că va prezenta, în cursul acestei săptămâni, conducerii partidului o strategie de comunicare a PDL şi ar putea deveni purtător de cuvânt numai în condiţiile în care această strategie va fi acceptată.

În 7 februarie 2010, Cristian Preda anunţa, tot pe blog, că va prezenta Comisiei de Statut a PDL un document realizat împreună cu Monica Macovei, care cuprindea zece principii pentru modernizarea partidului. Preda menţiona că acest material va fi făcut cunoscut presei doar după ce va fi prezentat în această instanţă.

A doua zi, Preda anunţa că, întrucât ceilalţi colegi din partid care s-au exprimat în privinţa Statutului nu au dat publicităţii documentele alcătuite şi nu au făcut declaraţii publice, a convenit cu Monica Macovei să nu facă nici ei public textul propus.

În 21 martie 2010, eurodeputatul declara că noul Statut care fusese validat de Colegiul Director este "o Dacie din '93, cârpită în mai multe locuri", nefiind nici măcar un Logan, şi critica faptul că nu i-au fost acceptate amendamentele legate de integritate şi moralitate.

"Împreună cu Macovei am enunţat o serie de principii, repere, care fixează cadrul optim de definire a partidului. De ce? Pentru că Statutul era un soi de Dacie făcută prin '92- '93. Noi am pornit de la proiectul unui Ford, Toyota, Citroen, designul unei maşini de mare capacitate, din zilele noastre. N-a ieşit nici Logan. (...) Am făcut zeci de amendamente, au fost luate câteva dintre ele. Ansamblul nu cred că e altceva, decât tot o Dacie din '92, '93, cârpită în multe locuri. Maşina asta funcţionează. Este un tip de sensibilitate în societatea noastră, există oamenii ăştia care cârpesc", declara Preda.

El mai susţinea că s-a bătut pentru câteva principii, dar menţiona că acceptă votul democrat-liberalilor în şedinţa Colegiului Director, anunţând că, alături de Macovei, se va bate în continuare pentru aceste câteva chestiuni, care ţin de felul în care PDL se adresează societăţii.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că liderii PDL şi premierul Emil Boc au discutat, la sediul partidului, despre organizarea şedinţei din 5 martie a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC).

Sulfina Barbu a precizat că, printre liderii PDL prezenţi la reuniune, s-au aflat prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu, secretarul general Vasile Blaga, secretarul general adjunct Gheorghe Flutur.

Sulfina Barbu a precizat că a luat parte, timp de o oră, la discuţiile de la sediul PDL, dar a plecat înainte de finalizarea acestora, având un alt program.

Conducerea PDL se reuneşte luni dimineaţă în şedinţa BPN, în care ar urma să se discute despre pregătirea CNC.

Surse din PDL au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că lideri ai partidului s-au reunit, duminică seară, la sediul din Aleea Modrogan, pentru a discuta situaţia din partid, în vederea organizării şedinţei din 5 martie a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL. Potrivit surselor citate, liderii PDL urmau să discute despre pregătirile pentru CNC de sâmbătă, calendarul acestei acţiuni, ultimele modificări la Statutul partidului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici