„Evident că trebuie să respectăm decizia Curţii Constituţionale. În acelaşi timp, trebuie să constatăm iresponsabilitatea politică absolută a Guvernului, pentru că în nicio ţară, nici măcar în ţările lumii a treia, nu faci un proces de consultare electorală şi stabileşti numărul alegătorilor după ce se termină„, a declarat Cristian Preda.
În opinia sa, „în loc să gestioneze criza, Guvernul a agravat-o”.
În legătură cu declaraţia Sulfinei Barbu care susţine că, dacă se pun în discuţie listele electorale permanente, atunci ar trebui invalidate şi alegerile locale din 10 iunie, prim-vicepreşedintele PDL a spus: „Poziţia Guvernului pune sub semnul întrebării şi legalitatea alegerilor locale, dar în acest moment nu trebuie să stimulăm criza, ci trebuie sa gestionăm în mod raţional situaţia politică, inclusiv asigurându-ne că numărul real al celor care s-au prezentat la vot nu este afectat de fraude, pentru că este evident că vor trebui soluţionate până în acel moment toate suspiciunile în acest sens”.
Curtea Constituţională a anunţat oficial că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date „contradictorii” privind listele electorale permanente şi că a cerut Guvernului ca până la 31 august să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul.