- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cristian Preda: Videanu, o problemă pentru PDL; a abandonat Bucureştiul şi s-a adăpostit în partid
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, duminică, la Realitatea TV, că Adriean Videanu este "o problemă pentru PDL" deoarce acesta a abandonat Bucureştiul, şi a apreciat că "nu poţi să fugi de pe câmpul de luptă şi apoi să te adăposteşti în interiorul partidului".
Cristian Preda: Videanu, o problemă pentru PDL; a abandonat Bucureştiul şi s-a adăpostit în partid (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)
Preda a fost întrebat cum comentează faptul că Adriean Videanu a declarat recent că va rămâne prim-vicepreşedinte atâta timp cât va dori.
"Miza nu este Adriean Videanu, pentru că Adriean videanu este o piesă din acest joc al politicii post-comuniste. Domnul Videanu este, în opinia mea, mult prea umflat. El e o problemă pentru PDL şi vă spun de ce. E o problemă pentru că Adriean Videanu a abandonat Bucureştiul la competiţia electorală din 2008 şi acum pare sigur pe sine în interiorul PDL şi sigur că poate câştiga o bătălie în interiorul partidului", a explicat Preda la Realitatea TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Audieri pe bandă rulantă în Parlament ale noilor miniştri/ Propunerea PSD pentru Ministerul Justiţiei a fost aprobată de parlamentari/ Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor/ Tanczos Barna a fost audiat la Parlament şi a fost avizat favorabil pentru Ministerul Finaţelor
-
Tanczos Barna a fost audiat la Parlament. Viitorul ministru de Finanţe, avizat favorabil
-
Sorin Grindeanu, avizat favorabil la Ministerul Transporturilor
În opinia sa, nu este n regulă dacă în politica românească există încă nişte oameni care "cred că se pot adăposti în partid după ce pierd bătălii electorale sau fugind de pe câmpul de luptă".
Cristian Preda a mai spus că Videanu are o experienţă administrativă şi calităţi manageriale, dar din punct de vedere electoral acesta va trebui "să explice".
Preda a menţionat că, dacă se ia în calcul scenariul alegerilor anticipate, prima bătălie electorală este cea a alegerilor locale, importante fiind oraşe ca Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Timişoara.
El a apreciat că politica de genul "mai administrăm o firmă de marmură, mai guvernăm un oraş" nu este în regulă.
"Acest tip de politică este o politică al cărei sfârşit trbuie să-l consemnăm", a declarat Preda.
La rândul său, europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a vorbit despre Videanu arătând că acesta a fost primar şi s-a retras, dar ea a ţinut să dea un alt exemplu de candidat al PDL care a pierdut alegerile locale, dar a devenit ministru, nominalizându-l pe Vasile Blaga.
Atât Preda, cât şi Macovei au ţinut să sublinieze că nu au ceva împotriva lui Videanu.
"Să nu creadă cineva că avem o fixaţie cu Videanu, care e simpatic", a subliniat Cristian Preda, care a ţinut să dea exemplul unui alt partid, PNL, în care persoana care a pierdut alegerile a devenit preşedinte al formaţiunii.
Cristian Preda a mai spus că, dacă pierzi o bătălie electorală, nu ar trebui să fii recompensat cu un post de ministru.
"Nu e normal să ţi se propună asta. Într-o carieră politică, poţi câştiga sau pierde bătălii electorale. Dacă pierzi o bătălie electorală, nu eşti recompensat cu un post de ministru", a spus Preda.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO