- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.03.2015, 20:21)
- Alexandru Moise
Cristian Rizea a fost ales preşedintele PSD Sector 5: Nu mai vreau politică făcută pe persoană fizică
Cristian Rizea a fost ales, joi, preşedintele organizaţiei PSD Sector 5, în cadrul unei conferinţe extraordinare în care a arătat că nu mai vrea ca în acest sector să fie făcută politică "pe persoană fizică", el precizând pentru MEDIAFAX că va candida la primăria sectorului 5, la alegerile din 2016

Cristian Rizea a fost ales preşedintele PSD Sector 5: Nu mai vreau politică făcută pe persoană fizică (Imagine: cdep.ro)
"Le mulţumesc celor peste 400 de delegaţi prezenţi astăzi, aici, care m-au validat în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Sector 5. Vin cu o altă atitudine, vin cu un alt mod de a face politică, dovadă că, în două luni, am primit peste 4.200 de înscriere în partid, iar 75% dintre ei nu au mai făcut politică până astăzi. Am decis, în faţa conducerii PSD şi după discuţiile avute cu preşedintele PSD, prim-ministrul Victor Ponta, şi cu preşedintele executiv Liviu Dragnea, să-mi asum şi proiectul politic al candidaturii pentru primăria sectorului 5, în 2016", a declarat Cristian Rizea pentru MEDIAFAX, la finalul conferinţei.
La conferinţa la care era anunţat să participe şi liderul PSD, premierul Victor Ponta, care însă nu a mai ajuns, au venit şi lăutarii de la trupa Clejanii, care au cântat pe holul Parlamentului, spunând că au venit "pentru a aduce primăvara, cântec şi voie bună".
Întrebat dacă acum două luni, când a fost numit preşedinte interimar, a preluat mandatul de la fostul preşedinte al organizaţiei Marian Vanghelie, Rizea a spus că nu a avut ce să preia pentru că a găsit "nimic".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Din păcate, n-a existat ce să preluăm, nici sediu, nici documente, nici arhivă, absolut nimic. Am găsit exact nimic, pornim de la zero", a spus noul preşedinte al PSD Sector 5.
Cristian Rizea a mai declarat pentru MEDIAFAX că, miercuri seara, au fost excluşi din cadrul organizaţiei şi trei parlamentari care au aderat la o altă iniţiativă politică.
"La ultima şedinţă, cea de aseară (miercuri-n.r.) am exclus şi trei parlamentari care, o spun cu regret, ne-au părăsit pentru că au ales un alt drum politic, senatorul Cătălin Croitoru şi deputaţii Dumitru Chiriţă şi Oana Mizil. Ei fiind membri fondatori - şi am văzut documente - la iniţiativa politică a lui Geoană şi Vanghelie, nu mai puteau să fie membri PSD, conform statutului", a spus Rizea.
Totodată, el a menţionat că, în urmă cu două săptămâni, a exclus din organizaţie 8 dintre cei 9 consilieri locali pe care PSD îi avea în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 5, pentru că aceştia nu mai făceau demult politica partidului, ci doar cea în interes personal al lui Marian Vanghelie.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului