Potrivit declaraţiilor făcute de Funar în plenul Senatului, modificarea în acest sens a legislaţiei în domeniul electoral ar trebui să fie făcută printr-o ordonanţă de urgenţă, de către Guvern, care "tot se joacă pe modificarea legii electorale prin ordonanţe şi care are pregătită arma la picior – legislaţia B în domeniul electoral".
El a susţinut că la alegerile parlamentare de la sfârşitul lunii noiembrie nu va fi un vot uninominal, ci "o alegere a candidaţilor propuşi de partidele politice, într-o listă orizontală", urmând să intre în viitorul parlament numai cei care depăşesc pragul electoral al partidului, alianţei politice sau electorale pe lista cărora s-au înscris.
"Din cei 456 de viitori senatori şi deputaţi, este posibil, de exemplu, ca 300 dintre ei să candideze pe listele unor partide considerate mici după sondajele manipulate (…) şi, pentru că partidele pe lista cărora au candidat nu întrunesc pragul de cinci la sută, ei nu devin senatori sau deputaţi, iar ei au fost aleşi cu 90-95-98 la sută", a prezentat senatorul o posibilă consecinţă a actualului sistem de vot.
"Nu ştiu cine îi poate explica lui Gigi Becali, care are o minte ageră, că a câştigat cu 97 la sută în colegiul în care candidează pentru deputat, se pare, în Bucureşti, dar el nu devine deputat pentru că partidul lui nu a făcut cinci la sută", a afirmat senatorul PRM.
Funar a explicat că, potrivit propunerii PRM, ar urma să devină parlamentari toţi cei care câştigă în colegiul în care candidează cu mai mult de jumătate plus unul din numărul voturilor exprimate, astfel încât "să nu se lege de pragul electoral accesul în viitorul parlament".