„Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne (de la Congresul PNL, n.r.). Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii”, susţine Cristina Pocora, într-un comunica de presă remis MEDIAFAX.
Pocora a candidat la Congresul PNL din 27-28 iunie pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, obţinând 447 de voturi, insuficient pentru a câştiga una dintre cele 31 de poziţii puse în competiţie.
Deputatul PNL a mai precizat că l-a „asigurat” pe preşedintele PNL, Klaus Iohannis, că indiferent de poziţia din partid va munci la fel de mult şi va rămâne la fel de implicată „în construcţia celui mai puternic Partid Naţional Liberal de după Revoluţie”.