- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Criteriile de reducere a aparatului MAI, aprobate de Senat
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, care prevede reducerea numărului de posturi cu aproape 10.000, pentru încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat.
Potrivit bugetului de stat aprobat în decenmbrie 2010, numărul maxim de posturi bugetate pentru MAI este în jur de 132.000, cifră anunţată şi de ministrul Traian Igaş, la dezbaterea legii, miercurea trecută.
Proiectul de lege pentru încadrarea cheltuielilor MAI în bugetul aprobat prevede reducerea numărului de angajaţi prin trecerea în rezervă, retragerea din activitate, încheierea contractelor de muncă, încetarea raporturilor de serviciu.
Numărul de posturi ocupate de poliţişti, cadre militare în activitate, soldaţi şi gradaţi voluntar, preoţi militari, funcţionari publici şi personal contractual ar urma să se reducă cu aproximativ 10.000, alte 8.000 de posturi vacante urmând să dispară.
Nominalizarea angajaţilor ale căror raporturi de muncă urmează să înceteze se va face pe baza unor criterii de evaluare, de către o comisie specială constituită în acest scop, la nivelul fiecărei unităţi a aparatului central a MAI.
Criteriile vor ţine cont de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, a unei sancţiuni administrative, a unor antecedente disciplinare, de îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, de existenţa cumulului pensiei cu salariul, de nivelul pregătirii profesionale şi de rezultatele evaluării profesionale în ultimii 3 ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În România Educată a lui Iohannis, copilul tău e victimă. Școala la stat l-a învățat să nu știe nimic
-
Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”
-
Liderul opoziţiei conservatoare din Germania susţine discuţii pentru un acord de liber schimb între UE şi SUA lui Donald Trump
-
Apetit pentru mobilitate: Consumul de benzină şi motorină, în creştere în 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO