” Încă nu am primit dosarul Lidiei Bărbulescu de la CSM. Voi face gestul politic care este în favoarea românilor”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că va rezolva această numire a preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadru instituţional, nu la radio.
Preşedintele Băsescu declara, în septembrie, că unii magistraţi provoacă actuala situaţie din Justiţie pentru că „vor să candideze la CSM” şi că nu se vrea ca actualul şef al statului să semneze numirea viitorului preşedinte al ICCJ, acesta fiind motivul pentru care Lidiei Bărbulescu i s-a dat interimatul.
El adăuga că, la încetarea mandatului lui Nicolae Popa, a scris celor de la CSM pentru o propunere pentru numirea unui înlocuitor în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţionând că, în ciuda acestui demers, s-a decis să i se ofere un interimat de şase luni Lidiei Bărbulescu pe respectivul post.
Băsescu afirma, în septemrbie, că acest lucru, ce în opinia sa încalcă prevederile legii, este cauzat de „dorinţa” ca viitorul şef de la ICCJ să fie numit de următorul şef al statului, ales după scrutinul din acestă toamnă, şi nu de actualul preşedinte.
Şeful statului spunea că această temă, legată de situaţia din Justiţie, va fi prelută, în campanie, de „un anumit partid” şi folosită electoral. Şeful statului nu a precizat însă la ce partid se referă şi nici cine are, explicit, aceste interese.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a desemnat-o, recent, cu majoritate de voturi, pe Lidia Bărbulescu pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), numirea urmând să fie făcută de şeful statului. Lidia Bărbulescu declara că nu are niciun motiv să se îndoiască de faptul că preşedintele Traian Băsescu va semna decretul de numire a ei în funcţia de preşedinte al instanţei supreme.
Potrivit legii, „preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani.”
Numirea în funcţia de preşedinte al ICCJ se face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.