Prima pagină » Politic » Băsescu: Cei care s-au întâlnit la Grivco au vrut sa utilizeze o figură credibilă, puţin naivă

Băsescu: Cei care s-au întâlnit la Grivco au vrut sa utilizeze o figură credibilă, puţin naivă

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la B1 TV, că Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Mircea Geoană, care se numără printre cei care s-ar fi reunit la Grivco pentru propunerea lui Klaus Iohannis premier, au vrut să utilizeze o figură credibilă, puţin naivă, pentru a-l pune în faţă şi a-şi face jocurile.
Băsescu: Cei care s-au întâlnit la Grivco au vrut sa utilizeze o figură credibilă, puţin naivă
15 oct. 2009, 22:50, Politic

„La Grivco au stabilit cum va merge România în continuare”, a spus Băsescu.

În opinia sa, Klaus Iohannis are „un moment de naivitate” crezând că ar fi fost utilizat ca prim-ministru pentru doi sau trei ani, menţionând că PSD a şi declarat că mandatul acestuia ar fi fost până la alegerile prezidenţiale şi că nu ar fi contat punctul de vedere al PNL.

El a spus că la întâlnirea de Grivco, la care s-ar fi discutat despre propunerea de premier, ar fi fost şi Ion Iliescu, şi Mircea Geoană şi Dan Voiculescu.

Băsescu a invocat „ura viscerală” a lui Ion Iliescu după prezentarea în Parlament a raportului care a evidenţiat crimele comunisumului şi predarea celor două milioane de dosare.

„Au vrut să utilizeze o figură credibilă, puţin naivă, pentru a-l pune în faţă şi a-şi face jocurile”, a spus Băsescu, apreciind că scopul ar fi fost acela de a-i reduce lui şansele de reuşită la următoarele alegeri prezidenţiale. El a opinat că pentru acest scop „au trântit şi guvernul”.

Au nevoie de un guvern al lor, nu aşa cum a rezultat din alegeri”, a adăugat el.

PSD+PC, PNL, UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale au susţinut candidatura primarului Sibiului, Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că l-a desemnat pentru funcţia de premier pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.