- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CRONOLOGIE: În 2011, opoziţia s-a unit cu acte, dar fricţiunile apar încă din luna de miere
Partidele parlamentare aflate în opoziţie, PSD, PNL şi PC, s-au unificat în 2011 într-o structură politică denumită Uniunea Social-Liberală (USL) şi care a fost înregistrată de Tribunal în 1 septembrie, lună în care deja apar fricţiuni între parteneri şi solicitări de excludere a PC din alianţă.
CRONOLOGIE: În 2011, opoziţia s-a unit cu acte, dar fricţiunile apar încă din luna de miere (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax foto)
Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă o cronologie a celor mai importante momente şi declaraţii ale opoziţiei în anul 2011:
5 ianuarie - Victor Ponta, mandatat de conducerea PSD să construiască o alianţă cu PNL pe termen mediu, de 6-8 ani, postează pe blog principiile candidaturilor comune, apreciind că se impune ca PNL şi PSD să colaboreze până în 2019. Ponta face prima declaraţie în care admite oportunitatea înregistrării oficiale a alianţei.
7 ianuarie - În urma postării de pe blogul lui Ponta, o serie de lideri locali ai PSD, precum Marian Oprişan, Ion Toma, Gheorghe Nichita, reacţionează negativ faţă de oportunitatea funcţionării alianţei cu PNL şi la alegerile locale, precum şi faţă de eventuala paritate pe liste.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
10 ianuarie - Are loc prima întâlnire oficială între liderii PSD şi cei ai PNL şi PC, după consfinţirea Alianţei de Centru Dreapta (ACD). Ponta anunţă că PSD şi ACD vor avea liste comune la consilierii judeţeni şi indică criteriul sondajului ca regulă pentru stabilirea candidaţilor la CJ, Preşedinţie şi primării. Ponta declară că îşi doreşte o alianţă politică înscrisă la Tribunal cu un program politic şi de guvernare pe mai mulţi ani.
- După această primă întâlnire PSD-ACD, dincolo de declaraţiile oficiale, apar pe surse informaţii despre divergenţele între cele două părţi în ce priveşte proporţia candidaţilor pe listele comune. Astfel, în timp ce Antonescu insista pentru paritate, PSD a propus ca fiecare parte să avanseze candidaţii acolo unde este deja la putere, în restul judeţelor şi oraşelor criteriul suprem urmând să fie sondajul. Potrivit unor surse, PNL a propus ca PSD să desemneze 21 de candidaţi la preşedinţiile Consililor Judeţene, iar PNL 20, răspunsul PSD fiind că va desemna candidaţi în cele 17 judeţe în care deţine şefia CJ, iar PNL va desemna în cele 5 judeţe în care are şefia CJ, în restul judeţelor urmând să fie desemnat candidatul cel mai bine plasat în sondaje.
11 ianuarie - Ponta subliniază că şi eventualul candidat comun la Preşedinţie va fi stabilit tot pe baza sondajelor.
- Are loc a doua întâlnire oficială între liderii PSD şi ACD. Ponta anunţă că este optimist că alianţa se va semna înainte de luna martie. Crin Antonescu insistă că principiul parităţii va sta la baza candidaturilor şi listelor comune.
17 ianuarie - Antonescu îşi exprimă speranţa că structurile de conducere ale PSD, respectiv PNL vor aproba, la începutul lui februarie, semnarea alianţei.
19 ianuarie - Principiul parităţii este criticat vehement de majoritatea membrilor BPN al PSD, inclusiv de Ion Iliescu. "Ce este aia paritate? Asta ar fi o gândire mecanică, care nu răspunde unor realităţi date", afirmă Iliescu. El subliniază încă o dată că PSD şi PNL trebuie să îşi păstreze candidaturile în consiliile şi primăriile pe care le conduc deja.
24 ianuarie - Ponta şi Antonescu anunţă, la Iaşi, într-o conferinţă de presă comună, convocarea structurilor naţionale ale PSD şi ACD, în 5 februarie, pentru aprobarea protocolului alianţei.
26 ianuarie - Are loc o nouă întâlnire PSD-ACD. Sunt bătute în cuie principiile fundamentale ale alianţei: candidaturi comune la preşedinţiile de CJ, la consilierii judeţeni, la primăriile oraşelor reşedinţă şi la consiliile locale ale acestora, precum şi pentru Primăria Generală a Capitalei şi CGMB.
31 ianuarie - Principiul parităţii este din nou criticat în BPN al PSD, care recomandă ca acesta să nu figureze în textul protocolului. Social-democraţii insistă asupra ideii că egalitatea matematică între PSD şi ACD trebuie înlocuită cu principiul şansei maxime, dorind ca sondajele de opinie să decidă candidatul/candidaţii comuni.
- Problema candidatului comun la Primăria Bucureştiului şi a sectoarelor duce la divergenţe între PSD şi ACD, liderul PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, respingând o asemenea idee, Ponta anunţând ferm că aceasta a fost deja acceptată de Antonescu şi va fi cuprinsă în protocol. Ponta preciza că, în afara candidatului comun la Primăria Capitalei, organizaţiile de sector au libertatea de a negocia dacă merg separat sau în comun.
1 februarie - O nouă întâlnire PSD-ACD, decisivă în ceea ce priveşte fixarea principiilor candidaturilor comune, părţile agreând mecanismul sondajelor încrucişate pentru stabilirea candidaţilor comuni. Pentru prima dată, Antonescu recunoaşte întâietatea sondajelor în stabilirea candidaţilor alianţei. Liderii PSD şi ACD stabilesc organizarea unor focus-grupuri pentru a se decide asupra denumirii, singura certitudine fiind că aceasta trebuie să conţină sintagma "social-liberală".
2 februarie - Cu numai trei zile înainte de semnarea oficială a alianţei, Ludovic Orban afirmă că alianţa este "complet anormală". "Alianţa cu PSD conţine ceva nedemocratic. Nu poţi să faci un compromis între valorile liberale şi cele socialiste", spune el.
3 februarie - Are loc întâlnirea decisivă între liderii PSD şi ACD, în vederea stabilirii denumirii şi siglei, pentru ca protocolul care urmează să fie semnat pe 5 februarie, la Sala Unirii de la Parlament, să fie complet. Potrivit unor surse, alianţa dintre PSD şi ACD se va numi Uniunea Social-Liberală.
- Antonescu afirmă, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că îşi va depune mandatul de preşedinte de partid dacă alianţa PNL-PC-PSD va înregistra un eşec, pierzând alegerile locale sau parlamentare. Liderul PNL a mai spus că este posibil ca alianţa PNL-PC şi PSD să preia guvernarea la sfârşitul lunii martie, fie prin ieşirea UDMR din coaliţia de la putere, fie prin trecerea unor parlamentari PDL sau din alte partide la noua alianţă.
4 februarie - CExN al PSD a aprobă protocolul pe care liderii PSD şi ACD îl vor semna pentru formarea Uniunii Social-Liberale, fiind înregistrate două voturi "împotrivă", acestea aparţinând, conform unor surse participante la şedinţă, lui Adrian Severin şi Dumitru Buzatu. Mai mulţi lideri de filiale PSD critică în CExN sistemul paritar prin care PSD şi ACD, potrivit protocolului de înfiinţare a USL, ar urma să desemneze candidaţii la şefia CJ şi la primăria oraşelor reşedinţă de judeţ.
5 februarie - Antonescu anunţă că 68% din români ar vota Uniunea Social-Liberală şi că Alianţa PSD-PNL-PC are cea mai mare susţinere din partea electoratului din Bucureşti.
- Ponta afirmă că momentul decisiv pentru formarea alianţei dintre PSD şi PNL a fost atunci când Adrian Sobaru s-a aruncat de la unul din balcoanele Parlamentului.
- Ponta, Antonescu şi Daniel Constantin semnează, la Parlament, Protocolul de constituire a Uniunii Social-Liberale. Antonescu şi Constantin au semnat mai întâi acordul prin care ACD aprobă constituirea USL. Semnarea documentelor de înfiinţare a USL s-a petrecut la Sala Unirii, în mai puţin de zece minute, în faţa unei mulţimi de camere de filmat, dar a unei asistenţe reduse în rândul membrilor PSD şi PNL.
8 februarie - Preşedintele Băsescu atacă noua construcţie politică, apreciind că Ponta şi "Antenescu, pardon, Antonescu", formează un "cuplu comic, la fel ca şi ideologul lor, Felix".
12 februarie - Geoană declară că îşi doreşte, după ce a "câştigat" alegerile prezidenţiale, să mai încerce o dată să devină şef al statului, iar în privinţa desemnării premierului el susţine că doar Congresul partidului poate face acest lucru. Mesajul său contravine, la momentul respectiv, stării de lucruri din USL, unde, potrivit sondajelor, Crin Antonescu avea prima şansă pentru a prelua rolul de prezidenţiabil, iar Victor Ponta urma să preia funcţia de premier într-o eventuală guvernare comună PSD-ACD.
16 februarie - Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, precizează că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au fost invitaţi la Congresul UDMR şi vor participa la acest eveniment, el precizând că aceştia vor avea mesaje de atragere a UDMR de partea opoziţiei.
17 februarie - Fostul preşedinte Ion Iliescu declară că alianţa dintre PSD şi PNL este ca aceea dintre SUA şi URSS împotriva Germaniei conduse de Hitler, menţionând că diferenţele ideologice dintre cele două formaţiuni politice nu reprezintă un impediment în calea şanselor USL.
23 februarie - Ponta îşi asumă candidatura la funcţia de premier, chiar din 2012, la capitolul "obiective în curs" din raportul său de după un an de mandat la şefia partidului, un "obiectiv realizat" fiind că "PSD a decis că nu mai acceptă să guverneze dacă nu are premier propriu".
24 februarie - Preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, şi liderii USL din judeţ semnează un protocol de colaborare cu o valabilitate până în anul 2016, prin care se obligă să formeze majorităţi în toate consiliile locale din judeţ şi să susţină în plan naţional parteneriatul început la Oradea.
24 februarie - Preşedintele UDMR, Marko Bela, îl asigură pe premierul Emil Boc că protocolul de colaborare semnat între organizaţiile din Bihor ale UDMR şi USL nu schimbă politica Uniunii la nivel naţional faţă de PDL, deoarece reprezintă doar "o situaţie locală".
25 februarie - Liderul PNL, Crin Antonescu, declară că îşi doreşte ca UDMR să scurteze "chinul" României cu un an şi jumătate înainte de următoarele alegeri, constituind cu USL o majoritate "sigură, sănătoasă şi de necontestat", spunând că după alegerile din 2012 nu va mai fi probabil interes în acest sens.
8 martie - USL depune la Parlament moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", semnată de 210 parlamentari, urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii.
17 martie - USL depune o sesizare la Curtea Constituţională privind Codul Muncii, contestând asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect, dar şi încălcarea unor prevederi constituţionale legate de dreptul la muncă, dreptul la concediu, dreptul la asociere şi dreptul la grevă.
26 martie - Ponta spune că acorduri de constituire a USL au fost semnate peste tot în ţară.
20 mai - Antonescu declară că USL va declanşa suspendarea lui Băsescu imediat ce are majoritate în Parlament.
11 iunie - USL prezintă la Sala Palatului, în faţa a aproximativ cinci mii de aleşi locali ai PSD, PNL şi PC, conform organizatorilor, "viziunea" cu privire la administraţia publică şi dezvoltarea regională, la reuniune fiind prezent şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
20 iunie - USL anunţă că va declanşa referendumuri privind reorganizarea administrativ-teritorială în toate judeţele în care are majoritatea în CJ, în condiţiile în care sunt 21 de judeţe în care USL are preşedintele de CJ şi alte câteva în care are majoritatea în Consiliu.
- Liderii USL discută cu preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni, despre proiectul de revizuire a Constituţiei. Traian Băsescu le propune liderilor USL realizarea unui "compromis", precizând că cere sprijinul opoziţiei pentru revizuirea Constituţiei şi pentru reorganizarea administrativ-teritoriale a ţării. USL îi propune preşedintelui Traian Băsescu formarea unui Guvern tehnocrat susţinut inclusiv de opoziţie şi declanşarea de alegeri parlamentare anticipate în noiembrie 2011, şeful statului replicând că acest lucru înseamnă împingerea ţării în instabilitate politică. Preşedintele Traian Băsescu a declară că propunerile USL legate de instalarea unui guvern de tehnocraţi şi de organizare de alegeri anticipate reflectă superficialitatea şi lipsa de maturitate a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. În replică, Victor Ponta declară că preşedintele Traian Băsescu a încercat, legat de reorganizare şi de revizuirea Constituţiei, să facă oferte pentru negociere atât către PSD, cât şi către PNL, menţionând că nu este interesat de demersurile şefului statului.
22 iunie - Preşedintele Traian Băsescu declară că i-a spus lui Crin Antonescu, la Cotroceni, la finalul întâlnirii, văzând cât sunt de copii cei din opoziţie în abordare, că va rămâne în opoziţie până în 2016.
26 iunie - Ponta declară că, la consultările de la Cotroceni, şeful statului căuta după sticle pe jos.
27 iunie - Parlamentarii USL nu participă la discursul preşedintelui Băsescu în Parlament pe tema revizuirii Constituţiei, ei reunindu-se într-o şedinţă care s-a desfăşurat în paralel.
- Antonescu declară că referirea lui Ponta cum că Băsescu ar fi căutat sticle a fost o "formulă anecdotică".
- Marian Vanghelie este înlocuit de Victor Ponta la şefia PSD Bucureşti, "pentru perioada preelectorală", organizaţia urmând să fie condusă de un Birou coordonator format din Rodica Nassar, Corina Creţu, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ion Iliescu, Adrian Năstase, iar biroul va fi condus de el
14 iulie - Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declară într-un interviu pentru MEDIAFAX că PNL are scor de 25% şi poate să-şi propună în mod realist performanţa de a-şi dubla numărul de aleşi în funcţii de preşedinte de CJ şi primar de reşedinţă de judeţ. El arată că decizia asupra candidaţilor USL la preşedinţia CJ sau primăria reşedinţă de judeţ va fi impusă de la centru, în baza unor criterii prestabilite, dacă liderii locali nu se înţeleg în această privinţă.
26 iulie - Desemnarea candidaţilor USL pentru preşedinţia consiliilor judeţene şi a primăriilor municipii reşedinţă de judeţ naşte rivalităţi între liberali şi social-democraţi, fiecare parte susţinând că are propunerea câştigătoare. Decizia finală urmează să fie luată la centru de co-preşedinţii Uniunii, Crin Antonescu şi Victor Ponta.
2 august - Traian Băsescu declară, referindu-se la USL, că la desemnarea premierului se vorbeşte de partidul cu majoritate, nu de alianţe.
3 august - Ponta declară că, dacă USL va obţine 50% plus unu din mandate şi Băsescu nu va nominaliza premier USL, şeful statului "trebuie judecat şi băgat la închisoare".
- Crin Antonescu declară că la desemnarea premierului trebuie respectat rezultatul alegerilor, el precizând, legat de afirmaţiile şefului statului pe acest subiect, că "prin suspendarea preşedintelui lucrurile merg înainte".
22 august - Preşedintele Băsescu declară că va numi premier USL numai dacă unul dintre partide are majoritatea parlamentarilor.
1 septembrie - Tribunalul Bucureşti admite acţiunea de înregistrare a alianţei politice dintre PSD şi ACD, denumită Uniunea Social Liberală (USL).
- Ponta îi anunţă pe liderii organizaţiilor judeţene că în negocierea cu PNL s-a decis ca social-democraţii să nominalizeze candidaţi la 22 de Consilii Judeţene, iar ACD la doar 19. Ponta declară, după ce s-au stabilit candidaţii PSD, PNL şi PC la Consiliile Judeţene şi marile primării, că sondajele USL, pe o medie naţională, creditează Uniunea cu 60% şi PDL cu 20%.
6 septembrie - Ponta declară, după discuţiile dintre liderii social-democraţi şi cei ai UDMR, că nu se mai pune problema ca USL să invite UDMR să iasă de la guvernare.
16 septembrie - Liderul PC Daniel Constantin declară, înaintea unei întâlniri cu preşedintele PNL, că primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este propus de PC pentru a candida la Primăria Capitalei, el apreciind că există şanse ca Piedone să fie nominalizat şi de USL.
19 septembrie - Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, este anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută de co-preşedinţii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta, drept "candidat independent în parteneriat cu USL" la Primăria Generală a Bucureştiului la alegerile locale din 2012.
- PC decide, în consecinţă, să candideze singur la alegerile locale din anul 2012, în toată ţara, la primării şi la consilieri, cu excepţiile negociate deja în cadrul USL.
- Preşedintele PSD, Victor Ponta, declară că problemele cu PC vor fi rezolvate, iar Sorin Oprescu va fi susţinut la Capitală şi de cel de-al treilea partid din USL, în timp ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, menţionează că decizia luată este "oficială şi definitivă".
20 septembrie - Senatorul Miron Mitrea este numit şeful campaniei electorale a PSD pentru alegerilor locale din Bucureşti.
23 septembrie - Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu declară că va cere conducerilor PSD şi PNL scoaterea PC din USL, motivând că într-o alianţă serioasă deciziile nu se pot lua în urma şantajului unuia dintre aliaţi.
- Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, participă la şedinţa USL, el însoţindu-l pe liderul PC, Daniel Constantin, la întâlnirea cu co-preşedinţii Uniunii, Victor Ponta şi Crin Antonescu, în contextul solicitărilor de scoatere a PC din Uniune.
- Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declară că în şedinţa conducerii USL nu s-a discutat propunerea vicepreşedintelui liberal Relu Fenechiu de eliminare a PC din cadrul Uniunii, el precizând că nimeni nu are de gând să elimine pe cineva din această construcţie politică.
29 septembrie - Deputatul Tudor Ciuhodaru este exclus din PC.
30 septembrie - Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, demisionează din funcţiile deţinute în PC, dar cere convocarea unui congres extraordinar al partidului, la care vrea să candideze la preşedinţia formaţiunii.
4 octombrie - Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, revine asupra deciziei de a demisiona din funcţiile deţinute în PC, astfel că rămâne prim-vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al filialei Bucureşti
5 octombrie - Opoziţia reuşeşte să-şi impună punctul de vedere la toate punctele de pe ordinea de zi a şedinţei de plen de la Senat, printre care trei cereri de reexaminare trimise de preşedintele Traian Băsescu, dar şi un proiect de lege iniţiat de Guvern.
20 octombrie - Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, declară, într-un interviu pentru agenţia MEDIAFAX, că preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, are o problemă în a accepta orice alt lider al partidului în afară de el însuşi, fiind vorba despre "răutate adunată în timp".
22 octombrie - Consiliul Naţional al PSD adoptă o serie de rezoluţii prin care social-democraţii se declară, între altele, împotriva proiectelor PDL de modificare a organizării teritoriale, de comasare a scrutinelor şi de revizuire a Constituţiei înainte de alegeri.
30 octombrie - Mircea Geoană nu exclude o nouă candidatură a sa la Preşedinţie.
14 noiembrie - Victor Ponta îi invită pe ziariştii prezenţi la conferinţa de presă a USL, care au adresat întrebări legate de cazul Geoană, să meargă la PSD, la "circotecă", pentru a dezbate acest subiect.
16 noiembrie - Preşedinţii PSD, PNL şi PC anunţă, într-o declaraţie de presă, că, în urma afirmaţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare.
18 noiembrie - Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, scrie, pe blog, că, dacă intenţia iniţială a "debarcării" sale de la Senat a fost suspendarea lui Traian Băsescu, pentru ca un alt membru PSD să fie preşedinte interimar, atunci "contravine logicii" ca partidul să cedeze funcţia unui reprezentat al puterii.
21 noiembrie - Liderii USL anunţă că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Liderul PNL, Crin Antonescu, susţine că acest demers al USL "nu e un moft, nu e o invenţie de agendă".
- Crin Antonescu precizează că procedura de suspendare înseamnă câţiva paşi, primul dintre aceştia fiind desemnarea de către Birourile politice ale fiecărei formaţiuni din Uniune a membrilor comisiei care va redacta cererea de suspendare. "Probabil într-o săptămână vom avea acest document finalizat", menţionează Antonescu.
- Mircea Geoană declară că, dacă demersul de suspendare va avea succes, va fi un lucru bun, dacă nu, poate fi un bumerang.
23 noiembrie - Mircea Geoană este revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, după excluderea sa din PSD. Petru Filip (PDL), preşedinte interimar până la alegerea unui nou şef la Senat.
- Deputatul PC Florentin Gust pleacă din USL, arătând că va face o mişcare naţională cu Geoană
28 noiembrie - Ponta declară că obiectivul USL nu este să obţină şefia Senatului, ci să schimbe regimul Băsescu.
- Antonescu declară că nu a fost stabilit un termen precis până la care comisia USL să finalizeze cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el precizând însă că lucrurile nu vor trena
29 noiembrie - Vasile Blaga este ales preşedinte al Senatului. PSD primeşte încă un post de secretar în Biroul Permanent. Raportul putere-opoziţie în Birou este 7 la 6.
- Victor Ponta declară că, din punctul său de vedere, s-a închis orice posibilitate de colaborare cu UDMR, afirmând că "este clar că PDL şi UDMR vor negocia tot timpul funcţii, interese personale".
4 decembrie - Mircea Geoană declară că nu a abandonat ideea de a candida la alegerile prezidenţiale şi că sub nicio formă noul partid nu va fi al doilea UNPR.
5 decembrie - Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie declară că va rămâne în partid doar cu anumite condiţii şi că analizează posibilitatea organizării unui nou partid de stânga alături de colegi din mai multe filiale ale PSD.
- Antonescu spune că cererea privind suspendarea lui Traian Băsescu este aproape gata şi va fi prezentată peste o săptămână.
6 decembrie - Ponta declară că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009.
11 decembrie - Traian Băsescu declară că trebuie ca acordul european de guvernanţă fiscală să fie adoptat prin Constituţie; în replică, USL propune guvern de tehnocraţi, alegeri anticipate şi modificarea Constituţiei după alegeri
13 decembrie - Băsescu cheamă USL separat la consultări, după ce liderii Uniunii au condiţionat participarea lor de acest lucru.
14 decembrie - Întâlnirea Băsescu-USL are loc cu uşile închise, iar presa nu este primită nici pentru imagini la început .
- Ponta declară că USL nu e de acord cu referendum la alegeri şi că Băsescu a fost nervos, plictisit, mai grosolan decât de obicei.
16 decembrie - Ponta declară că USL nu mai doreşte să guverneze cu UDMR şi că e important ca USL să aibă peste 50% din mandatele din Parlament.
22 decembrie - Moţiunea de cenzură depusă ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, intitulată "După 22 de ani, democraţia este în pericol", este respinsă.
- Ponta face acuzaţii dure: "PDL este egal cu PCR. Parlamentul se comportă ca Marea Adunare Naţională. Emil Boc seamănă cu Emil Bobu. Igaş e la fel de analfabet ca Postelnicu. Elena Udrea este la fel de arogantă şi lipsită de cultură ca Elena Ceauşescu", declară Ponta.
- USL sesizează Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.