- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CSAT a hotărât trimiterea de ajutoare umanitare la Tbilisi
CSAT a hotărât, marţi, trimiterea de ajutoare umanitare la Tbilisi, în special medicamente şi produse sanitare, în urma solicitării adresate de partea georgiană.
CSAT a hotărât trimiterea de ajutoare umanitare la Tbilisi (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat dat publicităţii după şedinţa CSAT, România se va alătura eforturilor Uniunii Europene şi NATO, contribuind cu propria sa expertiză la promovarea unei soluţii negociate, care să aducă stabilitatea în Caucazul de Sud.
"România îşi exprimă preocuparea faţă de situaţia de securitate din regiune şi reafirmă necesitatea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Georgiei", precizează Preşedinţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Traian Băsescu, pe tema situaţiei din Caucazul de Sud, s-a desfăşurat, marţi, la Palatul Cotroceni.
La reuniune au participat premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, directorul SRI, George Maior, directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, şeful Statului Major General, amiral doctor Gheorghe Marin, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Mihai Stănişoară, consilierul prezidenţial pentru relaţii internaţionale, Anca Ilinoiu, secretarul CSAT, general Ion Oprişor, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Valeriu Turcan, şi directorul Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general maior Francisc Radici.
Precedenta şedinţă a CSAT a avut loc sâmbătă seară, urmare a situaţiei din Osetia de Sud.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO