Cseke Attila: "în aprilie se vor lansa apelurile de proiecte finanţate prin PNRR"

În luna aprilie, Ministerul Dezvoltării va lansa apelurile de proiecte finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Cseke Attila.

Urmărește
322 afișări
Imaginea articolului Cseke Attila: "în aprilie se vor lansa apelurile de proiecte finanţate prin PNRR"

Cseke Attila: "în aprilie se vor lansa apelurile de proiecte finanţate prin PNRR"

”5.522 de familii tinere se vor putea muta în locuinţe noi, cu consum de energie aproape zero (nZEB) după 2026, şi îşi vor putea înscrie copiii în creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul. Ne vom putea deplasa cu bicicleta mai mult, pentru că vom construi 1.091 km de pistă de bicicletă operaţională, din care jumătate până în 2024”, a anunţat ministrul.

Ministerul Dezvoltării va aloca 230 milioane de euro pentru creşe moderne, eficiente din punct de vedere energetic, 2,2 miliarde de euro vor servi eficientizarea energetică şi punerea în siguranţă din punct de vedere seismic a blocurilor şi a clădirilor publice, iar 2,12 miliarde de euro vor servi dezvoltarea unei infrastructuri mai verzi ale localităţilor din România, a precizat ministrul.

"Ţinta este să reînnoim parcurile auto ale localităţilor cu automobile inteligente şi verzi, prietenoase cu mediul, a subliniat Cseke Attila. 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziţionate pentru reşedinţele de judeţ, municipiul Bucureşti, oraşe şi comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze şi 320 microbuze. Transportul public în România va deveni mai verde şi mai inteligent în urma achiziţionării a 491 de sisteme digitale de management al transportului public, până în trimestrul 2 al anului 2026. Noile autovehicule vor beneficia şi de staţii de încărcare corespunzătoare, în urma a achiziţionării a 13.200 puncte de încărcare, şi vor servi şi transportul elevilor."

În ceea ce priveşte eficientizarea energetică a clădirilor, ministrul a precizat: din suma de 2,2 miliarde de euro, se vor reabilita aproximativ 1,3 milioane de metri pătraţi de spaţiu locuibil, şi din PNRR se va finanţa şi realizarea Planurilor urbanistice a localităţilor, necesare pentru o dezvoltare bine gândită. ”Dacă calculăm un bloc convenţional cu o scară şi 8 etaje, vom putea reabilita aproximativ 1.400 blocuri de locuinţe şi alte 2.000 de clădiri publice. Cel mai important lucru de reţinut este că, pentru prima dată, aceste reabilitări nu presupun contribuţie de la locatari sau de la autoritatea locală”, a arătat Cseke Attila.

Suma totală de 4,55 miliarde de euro va fi alocată cu ajutorul unei platforme digitale puse la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării, până în aprilie 2022, unde autorităţile publice locale vor putea vedea fondurile disponibile, prealocate pentru localitatea respectivă, tipurile de proiecte care sunt eligibile, şi vor putea să aleagă dintre acestea în funcţie de strategia de dezvoltare de la nivel local.

La finele anului, vom încheia toate contractele de finanţare, a precizat Cseke Attila, spunând că toate informaţiile au fost trimise tuturor potenţialilor beneficiari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici