„Urmarea a afirmaţiilor făcute în spaţiul public în data de 10 iunie 2018 de către domnul Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 30 alin (1) din Legea 317/2004 republicată, Secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu şi pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori, efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar”, se arată în comunicatul transmis de Consiliul Superior al Magistraturii.
Declaraţiile vin după ce Liviu Dragnea a afirmat duminică, legat de plângerea pe numele Vioricăi Dăncilă, că speră ca procurorii să nu meargă mai departe cu acest demers şi că mulţi procurori riscă să plătească greu.
„Nu ştiu dacă vor merge mai departe cu demenţa. Ce vă pot spune cu siguranţă este că este o comandă foarte fermă. Adică nu întâmplător a fost pus imediat Horodniceanu să gestioneze interimar la DIICOT, pentru că nu era obligatoriu să-l pună tot pe el. Aia a fost făcută coordonat. <