Prima pagină » Politic » După Turcia, un alt stat vrea să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

După Turcia, un alt stat vrea să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, vrea ca ţara sa să urmeze exemplul Turciei, încercând să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei la NATO.
După Turcia, un alt stat vrea să blocheze aderarea Suediei şi Finlandei la NATO

Milanovic se află într-o aprigă dispută cu premierul croat Andrej Plenkovic în legătură cu o serie de probleme, inclusiv dacă va susţine sau nu cererile de aderare la NATO depuse miercuri de Suedia şi Finlanda, scrie US News.

Înainte ca parlamentul croat să ratifice aderarea la NATO a celor două naţiuni nordice, Milanovic doreşte o modificare a legii electorale din Bosnia vecină, care ar face mai uşor pentru croaţii bosniaci să îşi aleagă reprezentanţii în funcţii de conducere.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a reiterat miercuri că extinderea NATO va depinde de faptul că Finlanda şi Suedia vor arăta respect faţă de sensibilităţile turceşti privind terorismul.