Iliescu a spus că PSD nu va merge cu demersurile până la vacantarea funcţiei de preşedinte al Senatului, pentru că „realitatea din Senat” arată că partidul va pierde acest post.
Iliescu a explicat că, în condiţiile în care PDL şi UNPR nu au acceptat „rocada” între Titus Corlăţean şi Mircea Geoană pe cele două funcţii care aparţineau PSD, revocarea lui Geoană va fi oprită.
„Discuţiile care au avut loc în Senat luni au arătat că postul de preşedinte al Senatului ar trebui mai întâi vacantat şi abia apoi numit alt reprezentant al PSD. Asta ar însemna un nou vot în plen, ceea ce schimbă datele problemei. Există riscul ca PSD să piardă funcţia, pentru că PDL şi UNPR şi UDMR au mai multe voturi. Aşa că PSD nu va merge pe varianta vacantării postului de preşedinte prin revocarea lui Geoană, iar situaţia va rămâne aşa cum este acum”, a declarat preşedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu a arătat că decizia BPN al PSD de a-l înlocui pe Geoană cu Corlăţean a fost luată ca reacţie la „comportamentul” acestuia.
„El nu s-a adaptat la situaţia din PSD, de când a pierdut funcţia de preşedinte al partidului. A suferit, în urmă cu un an, o sancţiune cu suspendarea, apoi am avut o discuţie cu el ca să revină la normal, dar el a continuat să se distanţeze de partid, şi prin acţiuni şi prin declaraţii publice”, a spus Iliescu.
El a afirmat că atitudinea lui Geoană va fi analizată de comisia de integritate, cel mai probabil urmând ca şi acesta să fie invitat la discuţii şi, în funcţie de raportul comisiei, BPN va lua o decizie conformă cu Statutul PSD.
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat marţi că, în condiţiile în care nu s-a acceptat ca grupul PSD din Senat să îl înlocuiască pe preşedintele acestui for legislativ, social-democraţii nu vor continua demersurile pentru revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană.
Întrebat dacă Geoană mai are loc în PSD, Năstase a evitat un răspuns tranşant, precizând că relaţia lui Geoană cu PSD este o altă problemă, care se va discuta în zilele următoare în partid.