Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva unei decizii a Curții de Apel Ploiești, care a suspendat și anulat Hotărârea CCR nr. 32/2024, susținând că actele sale jurisdicționale sunt obligatorii și nu pot fi contestate în instanțele de contencios administrativ
În motivare, judecătorul susține că CCR ar fi acționat „în mod abuziv” atunci când s-a autosesizat din oficiu în legătură cu procesul electoral, încălcând prevederile legale și Constituția, scrie Gândul.
Potrivit motivării, „Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art. 146 lit f) din Constituţie, sesizându-se din oficiu, deşi art. 10 din Legea nr. 47/1992 prevede expres că sesizarea trebuie făcută în scris şi motivat”.
Judecătorul susține că CCR a acționat tardiv, dincolo de termenul în care ar fi fost posibilă anularea alegerilor, în condițiile în care, anterior, prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024, validase oficial rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Reclamanta din acest dosar a invocat că, prin anularea votului exprimat în turul I și blocarea participării la turul al II-lea, dreptul său constituțional la vot a fost restrâns în mod nelegal.
Mai mult, aceasta afirmă că prin aplicarea acestei hotărâri, alegătorii români ar fi fost tratați ca persoane „lipsite de drepturi electorale”, fiind asimilați cu „alienații mintal” sau „condamnații” excluși de la vot prin hotărâri judecătorești definitive.
„Reclamanta arată că Dreptul său de cetăţean cu drept de vot a fost vătămat prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, pentru că votul său valabil exprimat în turul I din data de 24 noiembrie 2024 a fost anulat, fiind împiedicată să îşi exprime votul în turul al II-lea din 6 decembrie 2024, prin aplicarea ştampilei „votat” pe unul din cei doi candidaţi care fuseseră validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31, ca şi cum ar fi fost un cetăţean lipsit de drepturile electorale, deşi nu este în ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, iar art. 53 alin. (1) din Constituţia României prevede că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se poate face numai prin lege.
Susţine reclamanta că, în mod indirect şi ilegal, prin Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024, a cărei anulare o solicită, a fost încadrată, împreună cu toţi cetăţenii români cu drept de vot, în categoria prevăzută de art. 36 alin. (2) din Constituţia României, adică în categoria debililor sau alienaţilor mintal, pușilor sub interdicţie sau condamnaţilor la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre definitivă, fiind batjocoriţi, înjosiţi şi umiliţi, ca persoane care nu merită să-şi exercite dreptul de vot.
Aşadar, arată reclamanta că nu numai că i s-a restrâns, acesteia şi celorlalţi cetăţeni cu drept de vot, dreptul fundamental de a alege unul dintre cei doi candidaţi validaţi prin Hotărârea CCR nr. 31 din 2 decembrie 2024, prin hotărârea nelegală a CCR şi nu prin lege, dar practic acest drept s-a anulat definitiv pentru alegerile prezidenţiale.
Totodată, susţine reclamanta că, prin Hotărârea a cărei anulare o solicită, a fost adusă atingere şi interesului legitim public, întrucât această hotărâre a împins România în afara ordinii de drept si a democraţiei constituţionale, dreptul de vot al tuturor cetăţenilor români înscrişi în lista electorală permanentă a fost încălcat, respectarea de către autorităţile publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români fiind pusă sub semnul incertitudinii totale. Statul Român nu are un Preşedinte ales, deşi mandatul Preşedintelui anterior s-a încheiat la data de 21 decembrie 2024, prin ajungerea la finalul duratei de 5 ani de la depunerea jurământului”, se arată în document.
Un prim motiv de nelegalitate, circumscris cerinţei privind cazul bine justificat, invocat de reclamantă, se referă la faptul că pârâta Curtea Constituţională a interpretat în mod abuziv atribuţia prevăzută de art. 146 lit f) din Constituţie, sesizându-se din oficiu, deşi art. 10 din Legea nr. 47/1992 prevede expres că sesizarea trebuie făcută în scris şi motivat.
Un alt motiv de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la faptul că actul administrativ normativ contestat a fost emis cu încălcarea termenului până la care ar fi putut fi pusă în discuţie posibilitatea anulării alegerilor, după ce anterior validase, prin Hotărârea nr. 31 din 2 decembrie 2024 turul I şi rezultatele acestui tur.
Având în vedere principiul ierarhiei actelor normative reglementat prin aceste prevederi, Curtea reţine că, deşi conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 „Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”, caracterul general obligatoriu nu poate fi atribuit şi hotărârilor Curţii Constituţionale, astfel că prevalează dispoziţiile din Legea fundamentală mai sus menţionate, care atribuie caracter general obligatoriu doar deciziilor Curţii Constituţionale, nu şi hotărârilor emise de instanţa de contencios constituţional.
În prezenta cauză, Curtea reţine că Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024 a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter normativ.
În prezenta cauză, Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, chiar dacă are o perioadă limitată de aplicare, vizând doar anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, aceasta nu are un destinatar identificat de la început, ci priveşte anularea procesului electoral cu caracter general, în privinţa tuturor persoanelor implicate în calitate de candidaţi sau alegători.