- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.07.2018, 23:13)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cum interpretează Tomac înţelegerea liderilor ALDE şi PSD pentru suspendarea lui Iohannis: Tăriceanu se simte ameninţat, poate pierde şefia Senatului
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va susţine decizia de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, deoarece se simte ameninţat că ar putea pierde şefia Senatului şi grupul senatorilor ALDE.
Urmărește
1600 afișări
Cum interpretează Eugen Tomac: Tăriceanu se simte ameninţat, poate pierde şefia Senatului
"Dacă ar fi după mintea şi capul lui Dragnea, suspendarea s-ar face mâine dimineaţa. Cred că reacţia domnului Tăriceanu trebuie privită în următoarea cheie, cred că domnul Tăriceanu a întins coarda. Şi nouă ne-au cumpărat doi trădători, şi de la PNL la fel. (...) Referitor la chestiunea suspendării, la ora actuala PSD are singur majoritate în Senat. Scarlat Iriza figurează la ALDE, dar este independent şi de fapt este la comanda PSD. PSD îl poate lăsa oricând fără grup la Senat (pe Călin Popescu Tăriceanu - n.r.). Dacă mai pleacă doi, la fel şi astfel dragostea aceasta profundă a lui Tăriceanu, fiind convins că nici UDMR, nici minorităţile nu votează. Cel mai probabil Tăriceanu se simte ameninţat, poate pierde această funcţie şi nu pleacă de la guvernare, dacă pleacă de la guvernare se prăbuşeşte. Dragnea va merge pe acest discurs «mergem cu suspendarea, nu se mai poate»", a afirmat preşedintele PMP, Eugen Tomac, duminică seară la Realitatea Tv.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
În schimb, deputatul USR, Ion Stelian a spus că liderul PSD, Liviu Dragnea, va merge "până în pânzele albe" cu suspendarea lui Klaus Iohannis pentru că are interesul ca preşedintele interimar să semneze decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.
"Se pare că nu mai are o majoritate confortabilă, s-a văzut la votul asupra Codului penal, dar Dragnea e dispus să meargă până în pânzele albe, indiferent de risc. Calculele acestea pe care le facem cu toţii sunt doar pe hârtie. Vom vedea dacă se vor concretiza. Cert e că sunt disperaţi să pună mână pe această funcţie, chiar şi în interimat, pentru a da diverse decrete. Cu siguranţă revocarea şefei DNA o vor. Va fi pasul numărul unu pe care îl vor face. Vor promulga tot ceea ce poate fi promulgat din legile justiţiei. Nu vor cu niciun chip să nu fie promulgate aceste legi şi să aştepte ce spune Comisia de la Veneţia. În privinţa, Codului de procedură penală nu pot face nimic, pentru că de abia pe 18 iulie se pronunţă CCR, iar pe Codul Penal, CCR se va pronunţa de abia în toamnă. Urmează schimbări ale unor funcţionari publici pe chestiuni de competenţa preşedintelui", a explicat deputatul USR, Ion Stelian la Realitatea Tv.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, faptul că este de acord cu suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta continuă să refuze aplicarea deciziei CCR privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi. Acesta a mai spus că în zilele următoare va avea loc o discuţie în coaliţie în care se va decide.
UDMR nu vede vreun motiv serios de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, a declarat, vineri, liderul senatorilor Uniunii, Cseke Attila, după ce şeful PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că aceasta trebuie să fie o opţiune serioasă.
Potrivit Constituţiei, "preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută".
"Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui", conform sursei citate.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze salvează peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe