Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că, în accepţiunea legislaţiei internaţionale şi interne, orice loc în care persoană este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voinţă proprie, este considerat loc de detenţie, în timp ce prin Mecanismul Naţional de Prevenire se urmăreşte respectarea drepturilor şi demnităţii persoanelor aflate în acele locuri.
„În contextul actual, trebuie avut în vedere faptul că persoanele internate în spitalele Covid nu au posibilitatea părăsirii acestora decât în baza deciziei unei autorităţi. Mai mult decât atât, în aceste spitale sunt internaţi atât pacienţi simptomatici, dar şi asimptomatici şi suspecţi de Covid, aceştia neavând posibilitatea refuzului internării”, spune Renate Weber.
Potrivit Avocatului Poporului, în baza mandatului şi în aplicarea acestuia, MNP (Mecanism Naţional de Prevenire, aflat între atribuţiile Avocatului Poporului) are obligaţia să monitorizeze tratamentul aplicat oricărei persoane aflate în „locurile de detenţie, iar prin activitatea de monitorizare se doreşte asigurarea că persoanelor internate le sunt respectate drepturile fundamentale, dar şi demnitatea”.
În consecinţă, Avocatul Poporului a decis să monitorizeze spitalele şi a solicitat mai multe informaţii şi documente de la acestea, şi în plus, a solicitat ca pacienţii să fie informaţi cu privire la desfăşurarea monitorizării spitalului de către Avocatul Poporului, dar şi cu privire la posibilitatea de a accesa şi completa on line un chestionar.
Reacţia lui Nelu Tătaru
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tataru, a menţionat, miercuri seara, la Digi 24, că nu poate înţelege monitorizarea facuta de Avocatul Poporului şi va vedea dacă este legală.
„Din punctul de vedere al profesionistului, al chirurgului, nu pot intelege cum spitalul devine un centru de tortura, cum tratamentul aplicat este o tortura, cum cei care s-au luptat trei luni de zile cu Covidul, salvand vieti, in acest moment par a suporta o ancheta. Din punctul de vedere al ministrului Sanatatii ma voi informa daca din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se intampla acum”, a declarat ministrul.
Acesta a precizat ca nu i se pare normal ca spitalelor să li spuna centre de detentie.
„Nu este normal ca dupa o perioada grea cineva iti pune un stigmat de centru de detentie, iar tratamentul sub suportul torturii. Asta am inteles. Vreau sa consult un jurist in drept international sa vad ce conventie poate transforma un spital intr-un centru de detentie, iar tratamentul in tortura, iar noi acum trebuie sa combatem acea tortura. (…) Va trebui sa am aceasta discutie pentru a vedea contextul legal national sau international, in care o unitate spitaliceasca este un centru de detentie. Nu am primit sesizari de rele tratamente. Au fost solicitari ale pacientilor asimptomatici de a fi externati, dar de tratament agresiv, tortura nu am avut”, a adaugat ministrul.