Prima pagină » Politic » Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, urmărit internaţional, văzut în Istanbul

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, urmărit internaţional, văzut în Istanbul

Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, fost preşedinte al Eximbank, care este dat în urmărire internaţională, a fost localizat de reporterii Gândul în Istanbul, acolo unde nici Interpolul nu a reuşit să-l repereze.
Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, urmărit internaţional, văzut în Istanbul
Adrian Nicolae
03 feb. 2025, 16:25, Politic

Adresa la care ar locui Ionuţ Costea, în Istanbul, este Strada Sezai Selek SK, nr.6. Cartierul Şişli, scrie Gândul.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a reacţionat, luni, după ce Gândul a publicat o anchetă cu detalii şi imagini legate de locul în care se ascunde fugarul Ionuţ Costea, fostul preşedinte al Eximbank, cumnatul lui Mircea Geoană.

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la prezenţa în Turcia a unui urmărit internaţional, condamnat pentru luare de mită, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Poliţia Română, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, comunică permanent cu partenerii externi, folosind canalele de cooperare poliţienească, în vederea depistării persoanelor urmărite în temeiul legii. În acest caz, informaţiile deţinute de poliţiştii români au fost transmise partenerilor din Turcia, până în prezent, rezultatul verificărilor fiind negativ.În cauză, activitatea de verificare este continuată, cu sprijinul partenerilor externi, în vederea localizării persoanei respective şi punerii în aplicare a mandatului”, au transmis reprezentanţii IGPR.