- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.06.2019, 12:49)
- Diana Grigore
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CCR a VALIDAT referendumul pe justiţie şi a respins contestaţiile/ Iohannis: Decizia Curţii obligă toate forţele politice să aplice votul cetăţenilor
Curtea Constituţională a României a validat, joi, referendumul pe justiţie şi a respins cele cinci contestaţii. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că decizia Curţii Constituţionale prin care a validat referendumul pe justiţie din 26 mai obligă toate forţele politice „să pună de urgenţă în aplicare votul cetăţenilor”
Urmărește
5314 afișări
Curtea Constituţională a validat referendumul pe justiţie şi a respins contestaţiile
„Peste 6,5 milioane de români au spus „DA!” la referendumul pe care Preşedintele Klaus Iohannis l-a convocat ca urmare a asaltului permanent dus în ultimii ani de PSD şi ALDE împotriva statului de drept. Votul popular masiv dat pentru România europeană şi democratică, în care justiţia trebuie să rămână independentă, a fost o sancţiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislaţia penală şi de a-i scăpa pe politicienii corupţi de rigorile legii. Totodată, cetăţenii au transmis clar actualei guvernări să renunţe de îndată la practica abuzivă a legiferării prin intermediul Ordonanţelor de Urgenţă”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presăal Administraţiei Prezidenţiale remis, joi, MEDIAFAX.
Şeful statului a mai atras atenţia că, pe 26 mai, „cetăţenii au respins categoric demagogia şi discursul anti-european şi anti-justiţie susţinut de PSD-ALDE”, conform sursei citate.
„Coaliţia de guvernare, care a refuzat să semneze Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, trebuie să înceteze să îi mai sfideze pe români, ignorând opţiunile clar exprimate prin vot la referendumul validat astăzi de CCR”, a arătat preşedintele României.
Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului să transpună cu celeritate în legislaţie toate prevederile stipulate în Acordul Politic Naţional, pe care l-a iniţiat „pentru a fi respectată pe deplin voinţa suverană a cetăţenilor români în favoarea statului de drept şi împotriva modificărilor de natură să afecteze independenţa sistemului judiciar, exprimată ferm şi fără echivoc la referendum”.
Contestaţiile au fost respinse deoarece judecătorii Curţii au constat că procedurile de desfăşurare ale referendumului au fost corecte, potrivit unor surse ale CCR. De asemenea magistraţii Curţii au validat referendumul şi au constatat că acesta este unul consultativ, au adăugat sursele citate.
Decizia de validare a referendumului şi de respingere a contestaţiilor a fost luată în unanimitate de judecătorii Curţii Constituţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
-
FT: Echipa de tranziţie a lui Donald Trump vrea să retragă SUA din OMS „în prima zi” de mandat
Potrivit legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, „înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, hotărârea Curţii Constituţionale este prezentată Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună”.
La referendumul pe justiţie convocat de preşedintele Klaus Iohannis au fost depuse cinci contestaţii referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea a referendumului.
Printr-una dintre contestaţii a fost solicitată anularea decretului 420 din 25 aprilie 2019, semnat de preşedintele Klaus Iohannis, pentru organizarea referendumului din 26 mai. Totodată, cererea a fost şi de a infirma rezultatele referendumului naţional.
Potrivit datelor finale centralizate de BEC, la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanţi, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
La referendumul de pe 26 mai, cetăţenii au fost chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” cu privire la întrebările: 1. „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” 2. „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Barna şi Cioloş, apel către forţele politice pentru pregătirea unei alternative de guvernare în 2020 / Ce condiţii pune PNL
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe