Potrivit şefului statului, documentul de suspendare are patru mari obiective, trei de fond şi unul conjunctural.
El a precizat că unul dintre obiective este punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului, în principal a justiţiei.
Băsescu a precizat că un alt obiectiv este punerea instituţiilor sub controlul de partid.
De asemenea, el a arătat că un alt obiectiv este nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009, în care românii au decis că vor Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.