Curtea Constituţională respinge ca inadmisibile sesizările USR privind legile Justiţiei

Publicat: 21 02. 2018, 13:36
Actualizat: 30 03. 2020, 20:52

CCR a avut, miercuri, pe ordinea de zi, trei obiecţii de neconstituţionalitate, respectiv a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele trei obiecţii au fost formulate de deputaţii USR, cărora li s-au raliat şi deputaţi de la PNL, PMP, minorităţi şi neafiliaţi.

CCR a fost sesizată, anterior, de PNL şi ÎCCJ în privinţa celor trei legi ale justiţiei, stabilind că există o serie de articole neconstituţionale în raport cu criticile formulate.