Curtea de Apel Bucureşti decide în iulie că Nicuşor Constantinescu putea părăsi ţara până în 25 iunie

Publicat: 10 07. 2014, 18:12
Actualizat: 29 03. 2020, 13:23

Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, contestaţia formulată de Constantinescu, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care, în 12 iunie, i-a fost respinsă, ca nefondată, cererea de părăsire a ţării.

Între timp însă, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă, pentru că preşedintele CJ Constanţa nu a revenit în ţară după ce a fost operat în SUA. În acest sens, Tribunalul Capitalei a decis, în 23 iunie, arestarea sa, însă o sentinţă definitivă va fi luată de Curtea de Apel Bucureşti, în 15 iulie.

În fapt, DNA a cerut luarea măsurii arestului preventiv pentru că şeful CJ Constanţa nu s-a întors în ţara până în 11 iunie, aşa cum fuseseră stabilite, împreună cu procurorii, circumstanţele în care poate pleca în America să se opereze.

Imediat după ce Tribunalul Bucureşti a decis că Nicușor Constantinescu va fi arestat, chiar dacă decizia nu a fost definitivă, el a fost dat în urmărire naţională.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în trei dosare penale distincte. Într-unul dintre ele este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, în altul că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în cel de-al treilea pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Într-un alt dosar, şeful CJ Constanţa este cercetat pentru luare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în casa lui au fost găsite, la percheziţii, 15 cartuşe de 9 milimetri.