Prima pagină » Politic » Dăncilă, despre OUG în Justiție: Eu o să explic la Bruxelles. Nu avem nimic de ascuns

Dăncilă, despre OUG în Justiție: Eu o să explic la Bruxelles. Nu avem nimic de ascuns

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că va explica oficialilor de la Bruxelles despre măsurile din Justiție, cum ar fi ordonanța pe completurile de 5, Executivul neavând nimic de ascuns în acest sens.
06 feb. 2019, 23:01, Politic

„Eu o să explic despre aceste lucruri, o să vorbesc despre aceste lucruri pentru că sunt lucruri normale și cred că a vorbi despre aceste lucruri arată faptul că nu avem nimic de ascuns, arată transparență și că dorim să informăm Bruxelles-ul despre deciziile pe care vrem să le luăm. Deci în discuția pe care o să o am mâine cu Frans Timmermans voi aborda și aceste lucruri”, a spus Viorica Dăncilă, la România TV.

Aceasta a spus că va susține în fața oficialilor europene măsurile reparatorii. Legat de ordonanța de urgență privind completurile de 5 judecători, Dăncilă a spus că a discutat cu Tudorel Toader, dar măsura nu va fi luată săptămâna aceasta.

Viorica Dăncilă se află în perioada 6-7 februarie la Bruxelles unde va avea întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, și cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.