- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CV Tudor îi oferă lui Becali locul doi pe listele PRM pentru europarlamentare
Liderul PRM CV Tudor a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îi oferă lui Gigi Becali locul al doilea pe listele partidului pentru europarlamentare, loc pe care îl consideră eligibil, amintind că şi Ilie Ilaşcu a devenit senator PRM, deşi era în închisoare.
CV Tudor îi oferă lui Becali locul doi pe listele PRM pentru europarlamentare (Montaj foto)
Vadim Tudor a precizat că îi întinde o mână finanţatorului FC Steaua, precizând că nu este vorba despre o alianţă între PRM şi PNG, condus de Gigi Becali.
El a precizat că a decis să-i întindă "o mână frăţească lui Gigi Becali" şi să-i ofere, "în mod idealist şi dezinteresat, locul 2" pe lista PRM pentru alegerile europarlamentare, arătând că propunerea PRM este "o şansă" pentru Becali.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Îi întind o mână frăţească la greu. Acestui om îi este greu acum. Dacă îi arestăm pe toţi păgubiţii, iar hoţii sunt în libertate, ce se întâmplă în ţara asta? (…) Rog să se aprecieze idealismul nostru: i-am întins o mână lui Becali şi să-l plesnim peste bot pe Băsescu", a spus, într-o conferinţă de presă C.V.Tudor, precizând că va vorbi cu avocatul lui Becali şi cu verii acestuia ca să-i transmită propunerea PRM.
Vadim Tudor a arătat că el va ocupa primul loc pe listele europarlamentare pentru "a trage lista în sus" şi a precizat că locul doi, oferit lui Becali, pe listele PRM este un loc eligibil.
"Precizez că nu este vorba de o alianţă PRM-PNG, fiindcă timpul ne presează şi este foarte scurt, aşadar, îl invit, prieteneşte, pe tânărul meu confrate să candideze pe lista PRM, pentru a fi sigur de reuşită. Această mişcare politică va fi o lovitură de teatru pentru mafia politico-judiciară dirijată de Băsescu", a opinat C.V.Tudor.
El a spus că , într-un fel, se repetă istoria lui Ilie Ilaşcu, care, deşi era în închisoare, a devenit senator PRM şi membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, după ce liderul PRM l-a propus pe listele partidului.
Vadim Tudor a precizat că el a l-a "plesnit" pe Gigi Becali, de-a lungul timpului, şi a scris multe pamflete la adresa finanţatorului Stelei, dar a arătat că acesta nu este vinovat pentru acuzaţiile care-i sunt aduse acum şi a apreciat că, de un an, lui Becali "i se întindea o capcană".
Liderul PRM consideră că în spatele acţiunii împotriva lui Becali se află preşedintele Traian Băsescu, care "a intrat în panică" înainte de alegeri.
"Reprezentaţia dată ieri, timp de 24 de ore non-stop, de mascaţii acestui individ care a luat-o razna este de o abjecţie inimaginabilă. Să dai buzna, la 7 dimineaţa, peste o familie cu trei minori şi cu o bătrână suferindă, în vârstă de peste 80 de ani , iată o nelegiuire care nu credeam că va fi posibilă în România Mileniului III Creştin, ţară membră NATO şi UE!", a spus Vadim Tudor despre percheziţia de la locuinţa lui Becali.
Vadim Tudor a mai spus că lista candidaţilor partidului pe listele europarlamentare va fi anunţată la începutul săptămânii viitoare, precizând că, printre candidaţi, se vor afla şi Eugen Mihăiescu şi Angela Bălan.
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost arestat, vineri dimineaţă, pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens, după un proces care a început la ora 1.00 dimineaţa şi a durat mai bine de cinci ore.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO