Cărbunaru, despre organizarea alegerilor parţiale: Vom anunţa decizia în perioada următoare
„Pot să vă confirm că în cadrul şedinţei de Guvern a fost prezentată informarea AEP în legătură cu localităţile unde este nevoie de organizarea de alegeri şi în perioada următoare Guvernul îşi va anunţa decizia”, spune purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
El a refuzat să răspundă declaraţiilor unor lideri politici, care au criticat Guvernul că nu organizează alegeri parţiale.
„La acest moment, potrivit comunicărilor transmise de instituţiile prefectului, la solicitarea Autorităţii Electorale Permanente şi a informaţiilor afişate pe Portalul instanţelor de judecată, sunt întrunite condiţiile pentru organizarea alegerilor parţiale pentru funcţia de primar în 50 de circumscripţii electorale, cu 14 în plus faţă de informarea iniţială, iar pentru consiliul local într-o circumscripţie electorală. (…) Vă adresăm rugămintea de a ne comunica data la care Guvernul intenţionează să organizeze alegerile locale parţiale”, potrivit informării AEP.