- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dacă Tăriceanu blochează legea salariilor, avem o surpriză neplăcută - sindicalişti
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie s-au declarat, vineri, la Cotroceni, încrezători că şeful statului va promulga legea de creştere a salariilor profesorilor, precizând că dacă premierul va bloca aplicarea actului normativ atunci vor avea pentru acesta "o surpriză neplăcută".
Dacă Tăriceanu blochează legea salariilor, avem o surpriză neplăcută - sindicalişti (Imagine: Mediafax Foto)
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au semnat, în prezenţa şefului statului, vineri, la Cotroceni strategia pentru Reformarea educaţiei elaborată de Comisia prezidenţială condusă de Mircea Miclea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
La finalul întâlnirii cu preşedintele sindicaliştii au declarat presei că au susţinut în faţa lui Traian Băsescu necesitatea salarizării corespunzătoare a profesorilor şi că răspunsul primit de la preşedinte îi face să fie încrezători că acesta va promulga legea prin care vor fi majorate salariile cadrelor didactice.
Întrebaţi ce vor face în cazul în care preşedintele va decide totuşi să nu promulge legea sindicaliştii s-au arătat neîncrezători în această posibilitate.
Ei au explicat că organizaţiile pe care le reprezintă au decis în mod responsabil să-şi asume strategia Miclea, document care prevede tocmai salarizarea corespunzătoare a profesorilor.
Ei au adăugat că aşteaptă declaraţia de la ora 13.00 a şefului statului şi că în cazul foarte posibil în care preşedintele va promulga legea, actul se va bucura de girul a trei instituţii importante din România: Parlamentul, Curtea Constituţională şi Preşedinţia.
"Să vedem atunci dacă se găseşte vreun iresponsabil care să blocheze legea", a spus unul dintre reprezentanţii sindicatelor.
Liderii sindicali l-au acuzat pe premierul Tăriceanu de iresponsabilitate pentru declaraţiile pe care acesta le-a făcut în legătură cu efectele creşterii salariilor profesorilor. Ei au spus că declaraţiile premierului au produs în rândul populaţiei "o isterie".
Întrebaţi cum comentează declaraţiile premierului potrivit cărora nu sunt bani pentru creşteri salariale pentru profesori, reprezentanţii sindicatelor au spus că afirmaţiile nu sunt adevărate şi că, pe de altă parte, dacă nu sunt bani, situaţia este cauzată de faptul că aceste fonduri "au dispărut".
Întrebaţi ce vor face dacă Guvernul le va face o surpriză neplăcută blocând aplicarea legii eventual promulgate sindicaliştii au răspuns că vor pregăti, la rândul lor, Executivului, "o surpriză neplăcută".
Unul dintre reprezentanţii sindicatelor a spus că Relu Fenechiu este anchetat la DNA pentru tocmai că "nu sunt bani, pentru că au dispărut".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO