Prima pagină » Politic » Ionuţ Stroe, despre liberalii agresivi care fac „glume” despre bătaie: sunt situaţii excepţionale, PNL e un partid cu repere morale

Ionuţ Stroe, despre liberalii agresivi care fac „glume” despre bătaie: sunt situaţii excepţionale, PNL e un partid cu repere morale

Ionuţ Stroe, despre liberalii agresivi care fac „glume” despre bătaie: sunt situaţii excepţionale, PNL e un partid cu repere morale

„Eu îmi cer scuze în numele PNL, pentru comportamentul acestor indivizi. De altfel, ne-am dezis de asemenea comportamente şi cei doi foşti membri PNL au fost sancţionaţi”, a explicat Ionuţ Stroe la RFI.

Purtătorul de cuvânt al liberalilor consideră că incidentele de la Mogoşoaia şi Braşov reprezintă excepţii,

„Nu, ca peste tot, există şi situaţii excepţionale, există şi momente dificile cu care te confrunţi şi eu consider că aceste două cazuri sunt exemple izolate în PNL. Suntem un partid cu principii, cu repere morale, cu un comportament şi o conduită, aş spune, extrem de bine aşezată şi astfel de exemple suntem siguri că nu se vor mai repeta”, a adăugat Stroe.

Săptămâna trecută, o consilieră locală din Mogoşoaia, reprezentantă a USR, a fost ameninţată cu bătaia de un consilier de la PNL. Ulterior, la Braşov, viceprimarul USR Flavia Boghiu a fost prezentat pe Facebook într-o poză trucată.

În fotografie, reprezentanta USR are un ochi vânăt, iar un lider al Tineretului Liberal a comentat postarea sugerând că femeia ar merita să fie bătută, dar s-a scuzat ca fiind doar un pamflet. 

În România, glumele despre violenţă fizică şi sexuală sunt la ordinea zilei. Din statisticile oficiale aflăm că o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde iar românul încă mai crede că „bătaia este ruptă din rai”. Prin urmare, cu atât mai trist când „glumele” despre bătaie vin dinspre politicienii bărbaţi, în mod public.

Cum era de aşteptat, pe Facebook au apărut o serie de reacţii ca urmare a „glumelor” făcute de către reprezentanţii PNL.