Daciana Sârbu: Întărirea siguranţei pe străzi nu se face prin brutalitate faţă de animale

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, membră a Comisiei pentru mediu, susţine că România are nevoie de mai multă siguranţă pe străzi, dar că aceasta nu se poate face prin brutalitate faţă de animale, referindu-se la legea pentru gestionarea câinilor comunitari aflată în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Urmărește
2 afișări

Daciana Sârbu susţine, într-un comunicat remis marţi agenţiei MEDIAFAX, vă modificarea prevăzută a legii este inacceptabilă din motive etice, sociale şi economice, legea care urmează să fie modificată nu este sustenabilă, această dezvoltare este contrară accepţiunii europene privind animalele ca fiinţe sensibile, iar paragraful revizuit este neprofesional din punct de vedere tehnic şi inoperabil.

Până în prezent, situaţia legală impune evitarea eutanasierii animalelor sănătoase şi susţinerea demersului de "prindere, sterilizare, eliberare", dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru prevenirea controlului rabiei, care nu este doar demersul acceptat la nivel european, în urma principiului proprietăţii responsabile, ci, din punct de vedere ştiinţific, este principiul de bază pentru strategiile de soluţionare durabile împotriva suprapopulării canine în Europa, menţionează sursa citată.

Eurodeputatul PSD precizează că siguranţa cetăţenilor este un obiectiv esenţial pentru oricare stat membru al UE şi că nu trebuie să mai existe oameni ucişi sau răniţi pe străzi de câinii comunitari, iar acest lucru trebuie să fie implementat în cel mai scurt timp posibil, aplicând o lege corectă, echilibrată, de inspiraţie europeană, care nu poate fi bazată pe brutalitatea faţă de animale.

"Această modificare a Legii româneşti va reprezenta un pas înapoi în trecut, materializată în cruzime şi brutalitate împotriva câinilor comunitari. Copiii vor asista la scene brutale pe străzi, turiştii nu vor mai reveni în România, datorită acestei situaţii nefericite, deoarece cetăţenii europeni consideră animalele ca fiinţe sensibile, conform prevederilor Tratatului de la Lisabona", se mai arată în comunicat.

Conform acestuia, un alt principiu al Tratatului de la Lisabona este durabilitatea măsurilor care nu vor fi respectate prin această reglementare.

"Soarta a mii de creaturi va depinde de viziunea personală şi de bibliografia personală a unui singur factor decizional, primarul. Decizia primarului nu este controlată nici prin reglementări, nici din punct de vedere al aplicabilităţii. De asemenea, nu va exista nicio bază legală pentru cetăţeni. Acest element pur subiectiv şi prin urmare caracterul arbitrar al unei reglementări legale nu este profesional", adaugă Daciana Sârbu.

În opinia sa, în practică, această prevedere va duce la o situaţie haotică pentru cetăţeni. "Proprietarii câinilor vor trebui să se deplaseze alături de animale pentru a le proteja, iar după fiecare alegere la nivel local situaţia se poate schimba în mod dramatic. În cadrul textului, Organizaţiile pentru Protecţia Animalelor au fost declarate ca instituţii care trebuie să fie evitate. Iar în final, proiectul nu include nicio informaţie privind soarta câinilor sterilizaţi. Prin urmare şi aceştia pot fi eutanasiaţi? Această abordare contravine unei proceduri legislative dezvoltate în mod democratic, constituţional, corespunzător şi profesionist, în spiritul european", adaugă ea.

Daciana Sârbu mai susţine că, din punct de vedere economic, sumele de zeci de milioane de euro pentru sectorul public şi privat au fost cheltuite în zadar pentru sterilizarea câinilor care pot fi ucişi pe baza acestei legi. Ea arată că, pe baza experienţelor din trecut, este bine cunoscut faptul că fiecare model de operaţiuni care implică animalele comunitare duce la suferinţa din adăposturi şi fraudă, acesta fiind un aspect real.

Eurodeputatul PSD susţine că România are nevoie urgentă de o lege pentru a administra situaţia câinilor comunitari în mod corect şi pentru a proteja cetăţenii, însă o astfel de lege trebuie să fie echilibrată, completă şi bine gândită, oferind siguranţă oamenilor şi un tratament uman pentru animale.

Deputaţii au decis, luni, la propunerea lui Eugen Nicolăescu (PNL), ca proiectul de lege privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân să fie retrimis la Comisia de administraţie pentru a fi reanalizat în termen de trei săptămâni.

Deputaţii au decis să amâne dezbaterea în plen a proiectului de lege susţinând că se gândesc "la oameni, dar şi la animale".

"Proiectul de lege este de mult timp în Parlament (din 2007se află în Cameră-n.r.). Foarte mulţi colegi au păreri diferite, toţi ne gândim la oameni, dar în acelaşi timp ne gândim şi la animale", a declarat liberalul Eugen Nicolăescu, care a cerut retrimiterea proiectului la Comisia de specialitate pentru a fi reexaminat şi pentru a deveni "un proiect de lege echilibrat".

După vot, Eugen Nicolaescu a reclamat că democrat-liberalii ar fi votat împotrivă.

"Nu putem să tratăm cu uşurinţă o lege care face diferenţa între viaţă şi moarte, indiferent despre a cui este vorba. E din aceeaşi categorie cu a decide pedeapsa cu moartea în cazul oamenilor. Nu avem niciun drept faţă de nicio specie", a spus Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţii naţionale.

După vot, mai mulţi deputaţi au susţinut că mulţi dintre parlamenatri habar nu au ce prevede proiectul de lege sau ce prevede legislaţia din Franţa sau Germania pe tema câinilor fără stăpân.

"Trăim vremuri în care căţeluşii sunt mai oneşti decât oamenii", a precizat deputatul PSD Ioan Damian.

Comisia pentru administraţie a Camerei dăduse aviz pozitiv asupra acestui proiect de lege, cu modificări prin care decizia privind tratamentul aplicat câinilor fără stăpân revenea autorităţilor locale, ceea ce făcea posibilă inclusiv eutanasierea animalelor.

În forma iniţială, legea prevedea doar posibilitatea eutanasierii câinilor bolnavi sau bătrâni, ceilalţi urmând să fie duşi în locurile de unde au fost ridicaţi după sterilizare şi deparazitare.

Deputaţii din Comisie consideră că modificările avizate, care dau posibilitatea autorităţilor locale să decidă ce să facă în cazul câinilor fără stăpân, sunt o soluţie mai bună la problema câinilor comunitari. Potrivit acestora, autorităţile locale pot decide fie sterilizarea animalelor şi propunerea spre adopţie, fie păstrarea lor în centre, fie eutanasierea după un anumit număr de zile. Totodată, legea dă posibilitatea încheierii unor parteneriate între autorităţile locale şi ONG-urile de protecţie a animalelor.

După decizia Comisiei, mai multe ONG-uri de protecţie a animalelor au organizat proteste, o astfel de acţiune având loc, luni, la Camera Deputaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici